Pentru că, în instanțe, "e groasă treaba"

Justițiabilii cer înființarea comisiilor de împăciuire pe lângă primării

761
3 min citire
Având în vedere încărcătura foarte mare de dosare pe cap de judecător, aceste comisii ar putea rezolva sau chiar aplana situațiile conflictuale de mai mică amploare dintre cetățeni.
Din bilanțul prezentat la începutul anului de Ministerul de Justiție, rezultă că anul 2008 a fost unul greu pentru magistrați, în mod special din cauza numărului redus de judecători. Astfel, la nivel național, în primele trei trimestre din 2008, s-a înregistrat o încărcătură medie efectivă pe judecător de 648 de cauze, existând instanțe din țară care au depășit și mia de dosare pe cap de judecător.
Chiar și în aceste condiții, foarte des îi auzim pe reprezentanții CSM solicitând instanțelor să acorde importanță maximă soluționării cu celeritate (în timp rezonabil), a dosarelor de corupție.
Nu priviți în urmă doar cu mânie!
Persoanele implicate în procesul de justiție înțeleg acest apel, dar consideră că este și dreptul lor să se bucure de aceeași celeritate, apreciind că nu este normal și spețele cele mai "simple" să dureze ani de zile până la verdictul definitiv.
Conștienți de numărul exagerat de mare al dosarelor pe care un judecător trebuie să le soluționeze, în scopul îmbunătățirii sistemului judiciar românesc, ei vin chiar și cu o propunere concretă. Este vorba despre reînființarea comisiilor de împăciuire de pe lângă primării, comisii care, înainte de 1989, rezolvau cu succes litigiile și situațiile de mai mică amploare dintre cetățeni, astfel încât oamenii renunțau să se mai târască prin instanțe pentru tot felul de cauze, unele de-a dreptul bizare.
Cauzele trăsnite – aceeași procedură!
Emil Enoiu, din Valu lui Traian, știe, că, în general, oamenii au tendința să dea la o parte toate practicile care țin de comunism: "Dacă e să fim cinstiți cu noi înșine, mai ales cei care am trăit din plin acele vremuri, trebuie să recunoaș-tem că au fost și lucruri bune, nu putem să aruncăm totul la coș".
Unul din aspectele care merită avute în vedere se referă la comisiile de împăciuire care funcționau pe lângă primării, în cadrul cărora, specialiști în științe juridice sau judecători pensionari îi ajutau pe oameni să înăbușe din fașă un conflict minor, chiar să se împace, deși pe atunci încărcătura cu dosare pe un judecător nu era așa de mare. Era o procedură decentă, prin care oamenii înțelegeau că nu este deloc plăcut să se trezească în fața judecătorului pentru o banalitate, consumând timp și bani fără niciun rost – apreciază cititorul nostru, care dă și câteva exemple de cauze hilare care-și așteaptă rezolvarea în instanțe: "Purcelul vecinului mi-a râmat ceapa din grădină", "Vecina s-a rățoit la mine și m-a înjurat de mamă", "Cocoșul vecinului cântă prea tare și mă trezește devreme", datorii inventate, munca la negru, neplata unor împrumuturi - și lista ar putea continua, cred că sunt cauze care ar putea fi sancționate și la acest nivel, pentru ca judecătorii să fie lăsați să rezolve cauzele serioase".
Cum fiecare cetățean se consideră îndreptățit să se adreseze instanței de judecată pentru soluționarea unui conflict, la rândul lor, magistrații au obligația să respecte procedurile prevăzute de lege, indiferent de… greutatea dosarului. Așa se face că pe rolul instanțelor, și așa sufocate de dosare, ajung tot felul de situații bizare, care consumă timp și bani.
Or, în aceste condiții, numai despre soluționarea proceselor într-un termen rezonabil nu poate fi vorba - apreciază Andrei Smarandache, 41 de ani, din Constanța. Recent întors din SUA, el crede că "înființarea, pe lângă fiecare Secție de Poliție din România, a Procurorului de District, după modelul SUA și Franța, care să rezolve pe loc cazuri urgente, prin colaborare cu Sectorul Penal din Secția de Poliție, ar mai scutura puțin praful de pe dosarele care zac ani de zile prin instanțe din cauza încărcăturii exagerate cu dosare a magistraților".
Cititorii noștri speră ca propunerile lor să fie analizate cu… celeritate de "cei care se ocupă de reforma din justiția românească".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0284 secunde