Medicul de gardă

La trei ani, scrâșnește din dinți, noaptea

114
La trei ani, scrâșnește din dinți, noaptea - 29aprmediculscrasniredinti2-1367265980.jpg
"Am mai văzut la viața mea copii care scrâșneau din dinți ziua, dar ca să facă noaptea așa ceva, n-am auzit până acum! Sunt îngrijorată, unde e și liniștea aia în timpul nopții, e ciudat rău ticul ăsta, parcă nu se mai oprește! Rog medicul să-mi explice de la ce i se trage și dacă se vindecă. Vă mulțumesc! Daniela Matei".

Doamnă Matei, considerând justificată îngrijorarea dumneavoastră, ca părinte, medicul primar pediatru Anca Sima, din cadrul Clinicii Homeomed a ținut să precizeze că scrâșnirea dinților la copii nu se manifestă doar ziua, ci și noaptea, în timpul somnului. Din păcate, numărul copiilor care au această tulburare este destul de mare. De obicei, mai predispuși la scrâșnirea din dinți sunt copiii din următoarele grupe de vârstă: trei – șase ani și 10 – 12 ani. Ca timp de manifestare, un episod durează circa patru secunde, iar ca ritmicitate, se poate întâmpla de aproximativ șase ori pe parcursul a 60 de minute. Vestea bună este că, în majoritatea cazurilor, tulburarea încetează după ce erup dinții permanenți. Având în vedere acest lucru, nu e nevoie de tratament în cazul dinților de lapte. Medicul vă recomandă să duceți copilul la un specialist, întrucât există și situații când scrâșnirea dinților este paravanul unor boli. 

Ca și cauze, acestea încep de la problemele provocate de creșterea dinților și până la cele ale sistemului nervos. Mai exact, emoțiile de la grădiniță, școală sau de acasă, oboseala, dar și un program haotic îl obligă pe copil să scrâșnească din dinți, însă cu ajutor de specialitate, își poate găsi liniștea.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 30 Aprilie 2013
Stire din Cetățenești : Calendar
Pagina a fost generata in 1.392 secunde