Dacă bătăturile vă produc durere sau iritație, specialiștii spun că trebuie să răzuiți celulele moarte, astfel încât bătătura să nu mai exercite presiune pe nerv. Imediat după un duș sau o baie caldă, când pielea este umedă și moale, frecați cu o piatră ponce bătătura pentru a elimina celulele moarte. Nu încercați să răzuiți întreaga bătătură într-o singură ședință. Mai degrabă răzuiți în fiecare zi și aveți răbdare. Dacă este foarte groasă și dură, raclarea poate dura câteva săptămâni.
Bătăturile moi apar între degetele de la picioare atunci când prin frecarera oaselor de la două oase adiacente, pielea se îngroașă. O piatră ponce nu este eficientă în asemenea cazuri, deci cumpărați o pilă pentru bătături cu care îndepărtați pielea îngroșată puțin câte puțin.
Înmuiere profundă. Evitați să piliți bătăturile atâta vreme cât este mult mai bine să le înmuiați. Pentru cele localizate la degetele de la picioare, utilizați uleiul de măsline, pentru înmuiere și un plasture pentru protecție. Pentru a proteja bătătura, puteți utiliza plasturi fără medicamente, de formă rotundă, disponibili în farmacii. Puneți un astfel de plasture pe bătătură, aplicați câteva picături de ulei de ricin apoi puneți o bucată de bandă adezivă peste plasture pentru a-l fixa.
Preparați în casă un acid. Pentru a vă prepara singuri produsul, zdrobiți bine cinci tablete de aspirină, praful obținut cu jumătate linguriță de suc de lămâie și jumătate linguriță apă. Aplicați pasta obținută pe pielea îngroșată, înveliți piciorul în folie de plastic și apoi acoperiți-l cu un prosop încălzit. Mențineți 10 minute, apoi frecați blând pielea degradată cu o piatră ponce.
Purtați încălțăminte potrivită. În situații mai simple, cu o bătătură moale localizată între degete, așezați între acestea un separator de spumă special, care ține degetele la distanță. Purtați pantofi potriviți. Între degetul mare și vârful pantofului trebuie să existe un spațiu de doi centimetri, să fie suficient de largi astfel încât degetele să nu fie presate dintr-o parte în alta. Dacă sunt prea largi, piciorul alunecă și se freacă pe laturi. Femeile este bine să evite pantofii cu toc înalt, dar dacă totuși sunt purtați, să fie cu vârful capitonat, pentru a reduce presiunea pe degete.