Psihologul te ajută

"Mă obligă să dorm în pat cu soacră-mea!"

3163

Articole de la același autor

O tânără al cărei soț navigă pe apele lumii este pusă în penibila situație de a împărți același pat cu soacra sa în perioada în care bărbatul ei, super-gelos, este plecat în voiaj.

Cu cât o persoană este mai nesigură pe propriile calități, cu atât mai mult partenerul său va avea parte de episoade de gelozie - atrag atenția psihologii.
"Soțul meu este navigator, eu sunt o simplă vânzătoare la un magazin de lux, dar tot timpul are impresia că îi sunt superioară, că mă dau mare și chestii din astea. Ca să fiu sinceră, a jucat teatru cu mine cât am fost prieteni, pentru că a reușit să-și ascundă gelozia. Mai răbufnea el câteodată, însă una peste alta, i-a ieșit, m-a păcălit. Eu nu vreau să-l pierd, țin foarte mult la el, așa gelos cum e. Din partea mea, poate să angajeze și un urmăritor, nu am niciun motiv să mă tem, pentru că îmi văd de treaba mea și am încercat să-l conving de asta. Se pare că nu am reușit, din moment ce a mers până acolo încât mi-a impus ca atunci când el este plecat să dorm în pat cu soacră-mea. Care soacră, în loc să se simtă jenată de situație, dimpotrivă, i se pare o idee bună. Tot montată de el, îi trece și ei prin minte că dacă vom dormi în camere separate, în toiul nopții, eu aș putea dispărea. Sunt ridicoli și sincer mă gândesc serios la viitorul căsniciei mele. Totuși, aș vrea să aflu și părerea unui psiholog, citesc această rubrică și mă interesează să știu cum se poate ca un om să fie atât de gelos, mai ales fără motiv? El zice că gelozia e o dovadă de dragoste, iar eu mă tot întreb dacă așa ceva se poate accepta? Tot timpul îmi spune că îi sunt superioară și nu înțeleg de ce. Altfel, e o dulceață de om! Vă mulțumesc și vă cer scuze pentru deranj! Viorela O., 26 ani".
v v v
Nu există niciun dubiu: gelozia extremă este un sentiment chinuitor, categoric negativ și, mai ales, neplăcut, fiind provocat, în general, de suspiciuni asupra fidelității persoanei pe care o iubim. Potrivit psihologului Speranța Băcana, de regulă, ea pune stăpânire pe cei care nu sunt convinși de reciprocitatea sentimentelor partenerului, provocându-le suferințe sufletești maxime, de multe ori greu de suportat.

"Dacă n-ar fi gelos, nu m-ar iubi!"
Specialista ne-a explicat că auzim de multe ori formularea de mai sus, iar cei care o folosesc sunt convinși că gelozia este o dovadă absolut normală de dragoste. În realitate, enunțul este preferat de cei care au înclinații către gelozie extremă.
Referitor la cazul tinerei noastre cititoare, psihologul a precizat că, din păcate, relația dintre gradul de nesiguranță și așa-zisul sentiment de inferioritate al partenerului aprind scânteia geloziei.
Mai mult, s-a constatat că persoanele predispuse la gelozie extremă au avut parte pe parcursul vieții, în mod special în anii copilăriei, de tot felul de inechități și nedreptăți, au fost abandonați sau înșelați în propriile sentimente. Așa se explică faptul că, ajunși la maturitate, se așteaptă să fie înșelați sau părăsiți în continuare, stările de suspiciune copleșindu-i pur și simplu.
Pentru a scăpa de obsesiile acestui sentiment, psihologul ne-a explicat că s-au făcut o sumedenie de studii, toate demonstrând că este nevoie ca sentimentele care alimentează gelozia să fie înlocuite cu încrederea. Un om gelos poate, cu ceva efort, ce-i drept, să-și spună că relația lui e destul de solidă și că nu e loc pentru al treilea. Mai mult, nimeni nu-l oprește să-și îmbogățească viața cu dovezi de iubire, astfel încât să se bucure de fericire, în loc să regizeze tot felul de scenarii catastrofale. Discuțiile sincere, mărturisirile cele mai intime ajută enorm, căci doboară așa-zisele bariere nevăzute dintre parteneri.
Chiar dacă acest sentiment este foarte greu de controlat pentru unii, specialiștii recomandă tuturor geloșilor să facă eforturi măcar pentru atenuarea lui. Asta, întrucât gelozia fără limite poate duce la adevărate tragedii, destrămarea unei relații fiind considerată cea mai puțin devastatoare, comparativ cu gesturile extreme.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 14 Noiembrie 2009
Stire din Cetățenești : "Copilul meu e insuportabil de agitat!" (1)
Pagina a fost generata in 0.7563 secunde