Medicul de gardă

Orice durere de cap înseamnă cefalee?

1404
2 min citire
Orice durere de cap  înseamnă cefalee? - durerecapmasajtample-1323903061.jpg
"I-am spus medicului de familie că nu e zi în care să nu mă doară capul și mi-a spus că am cefalee. Mi-a dat trimitere la neurolog, însă nu am fost încă. Chiar așa, orice durere de cap înseamnă cefalee?" (Marina Vânătoru).
v v v
Detalii despre cefalee ne-a oferit medicul primar specialist Anca Sima, care, pentru lămurirea lucrurilor, a ținut să precizeze că termenul de cefalee își are originea în cuvântul grecesc "kephale" (cap). Așadar, prin cefalee se înțelege, de fapt, orice durere de cap. Corect este să se vorbească despre dureri de cap și nu despre durerea de cap, întrucât nu toate sunt la fel, pentru că, atât cauzele, cât și mecanismele care le provoacă sunt foarte numeroase.
În general, oriunde ar fi localizată, durerea nu este o boală, ci un simptom, un semnal de alarmă menit să vestească sau instalarea unei îmbolnăviri, sau tulburarea funcționării normale a unui organ, aparat, sistem sau a întregului organism. Astfel, dacă durerea nu este decât un simptom, care poate apărea datorită celor mai diverse îmbolnăviri, înseamnă că înlăturarea ei cu ajutorul calmantelor nu este în mod obligatoriu însoțită de vindecarea bolii care i-a dat naștere. Cu alte cuvinte, durerile dispar, însă afecțiunea care a provocat-o continuă să evolueze nestingherită. Or, ținta oricărui tratament este vindecarea bolii, care atrage după sine și eliminarea tuturor simptomelor.
Stabilirea diagnosticului
Vorbind despre cefalee, trebuie luate în considerare o seamă de factori, durerile de cap deosebindu-se între ele prin: felul în care se instalează (încet sau rapid), împrejurările în care apar sau se accentuează, cât durează și cum evoluează, momentul zilei, al săptămânii, al lunii sau al anului în care apar, în perioada menstrua-ției, intensitatea durerii, zona care o cuprinde și asocierea cu alte simptome. Ideală ar fi și consultarea unui neurolog, care pe lângă prescrierea unui tratament adecvat, va efectua și anumite teste, pentru a exclude unele boli neurologice și cerebrovasculare grave.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0743 secunde