Părinți nervoși, copii care enervează. Ce-i de făcut?

După o zi de muncă, foarte mulți părinți ajung acasă… un pachet de nervi, iar când dau piept cu mofturile copiilor 

se descarcă asupra lor. Total greșit și cu urmări nefaste pe termen lung, avertizează psihologii!

"Muncesc toată ziua cu cifrele, sunt contabilă, s-au făcut restructurări și am rămas numai două contabile din cinci, aproape zilnic stăm peste program. De la oboseală, seara, când ajung acasă sunt un pachet de nervi și îmi vărs toți nervii pe copilul meu, în vârstă de cinci ani, care abia așteaptă să mă revadă și trage de mine din toate direcțiile. De multe ori vorbește gura fără mine, îmi reped copilul, îl mai și altoiesc, recunosc, degeaba regret, copilul, cât e el de mic, suferă foarte mult. Alteori tac pur și simplu, de frică să nu-l rănesc, dar nici asta nu-i de bine. Iar soțul nu știe decât să dea ordine. Simt că turbez! Am mare nevoie de sfatul psihologului cum să fiu mai calmă, trebuie să mă salvez de dragul copilului, iar la acest serviciu greu nu-mi permit să renunț, avem și rată la bancă" - ni s-a destăinuit o cititoare în vârstă de 38 de ani, al cărei vis este ca măcar în propriul cămin să aibă parte de o atmosferă mai relaxată.

Părinții, model pentru copii

Orice părinte ar trebui să știe că educația pe care va reuși să o dea copilului său va reprezenta baza care va susține personalitatea viitoare a acestuia - este de părere psihologul Speranța Băcana. De aceea, înainte de tot felul de lucruri materiale, foarte necesare și acestea, copilul are nevoie să crească într-o atmosferă plină de dragoste, echilibrată, buna educație fiind, de departe, una dintre cele mai mari responsa-bilități ale părinților. Întrucât întregul comportament al copiilor din perioada copilăriei este o copie a purtării părinților, aceștia din urmă trebuie să aibă mare grijă ce atitudine au față de copil, dar și în preajma acestuia, pentru că rămân cel mai bun exemplu pentru copil, bun sau rău.

Nu contaminați copilul cu propriile necazuri!

Este adevărat că devine frustrant când părintele se con-fruntă cu probleme personale, ten-siuni la locul de muncă, sănătate șubredă și îngrijorări privind finanțele familiei, iar peste toate astea vine și boacăna copilului sau încăpățânarea lui de a face cu tot dinadinsul ce nu trebuie. Indiferent cât de tare v-a enervat la un moment dat copilul nu este în regulă să țipați la el. Evitați ca micuții să fie ținta nervilor dumneavoastră și nu scăpați nicio clipă din vedere nevoia lor de un mediu echilibrat. Dacă nu veți proceda astfel, cu siguranță copilul va suferi mult și nu este exclus să fie chiar traumatizat. Iar pe măsură ce va crește va considera normal să se comporte cu cei din jurul lui la fel cum v-ați comportat dumneavoastră cu el. Bine ar fi să rememorați atitudini din partea propriilor părinți care v-au marcat negativ în perioada copilăriei, încercând să evitați, pe cât posibil, să faceți aceleași greșeli cu copiii dumneavoastră.

Bătaia, exclusă!

Pentru rezolvarea oricărei probleme care-l privește pe copil este esențial ca ambii părinți să adopte aceeași atitudine. Este adevărat că există și copii care nu înțeleg niciodată de vorbă bună și nici de mustrări verbale. Dacă v-ați gândit la bătaie, psihologul spune că nu este o soluție, căci presupune două riscuri majore: copilul va face unele lucruri (nu pe toate!), doar de frică, nicidecum din convingere. Al doilea risc este că acel copil, după ce va crește, dar și la maturitate, va aplica același tratament persoanelor cu care va interacționa, atâta timp cât, de mic, i s-a inoculat ideea că bătaia rezolvă multe. Cel mai bine ar fi să vă înarmați cu răbdare și să-i explicați de ce nu trebuie sau de ce trebuie să facă anumite lucruri, în fond, e copilul dumneavoastră.

Nu vă îngrijorați prea tare, până la urmă este normal, ca părinte, să vă enervați, după cum este la fel de natural ca orice copil să-i enerveze la culme pe cei din jur, dar totul trebuie să se oprească aici. Diferența dintre adult și copil este tocmai la nivelul reacțiilor în diferite situații, când părintele trebuie să-și demonstreze maturitatea. Iar dacă cel mic nu poate fi adus pe calea cea bună sub nicio formă, devenind cu adevărat un copil-problemă, o consiliere psihologică s-ar impune. Aceeași variantă este valabilă și pentru părinții care nu sunt capabili să-și țină nervii în frâu nici măcar în preajma copiilor.