Pașaportul copilului cu părinți divorțați

1778

Articole de la același autor

Doamnă Mara Dincă, dacă părinții sunt divorțați, pentru obținerea pașaportului copilului minor, toate actele necesare trebuie prezentate în original, nicidecum în copie. Iată și actele pe baza cărora se eliberează pașaportul: buletinul (cartea de identitate) a reprezentantului legal sau a persoanei împuternicite (în original); hotărârea judecătorească de în-credințare a minorului, definitivă și irevocabilă (în original); hotărârea judecătorească prin care instanța a suplinit acordul celuilalt părinte, definitivă și irevocabilă (în original); act de deces al părintelui, dacă e cazul (în original); procură specială sau declarație privind acordul celuilat părinte (în original); procura specială pentru persoana împuternicită (în original). De precizat că pașaportul simplu electronic este valabil cinci ani, iar pentru minorii cu vârsta sub șase ani, numai trei ani.

Condiții. Copilul trebuie însoțit obligatoriu de ambii părinți. Dacă acest lucru nu se întâmplă, persoana care va însoți copilul trebuie să prezinte, în funcție de situație, acte suplimentare. Odată întocmit, pașaportul poate fi ridicat de către unul dintre părinți, pe baza buletinului de identitate și a certificatului de naștere a copilului (tot în original!).

Procura pentru eliberarea pașaportului copilului minor este un act notarial (contract de mandat) prin care un părinte îl împuternicește pe celălalt părinte sau o terță persoană să solicite eliberarea unui pașaport simplu pentru copilul lor minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani. Dacă actul se încheie între părinți, există și posibilitatea ca unul dintre aceștia să facă o declarație notarială prin care să-și dea acordul în sensul ca celălalt să se prezinte la autoritățile competente pentru a solicita eliberarea pașaportului copilului minor. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2908 secunde