Vox populi

Pensionarii - în război pe… bani!

523
4 min citire
Profesorii, medicii și artiștii pensionari vor putea lucra în continuare în instituțiile de stat, cu condiția să fie plătiți prin convenții civile sau drepturi de autor și nu sub formă de salariu. Interzicerea cumulării pensiei cu salariul a fost argumentată de premier prin nevoia ca în sistemul public să fie angajați tineri și prin necesitatea unor economii bugetare.
Ordonanța care reglemen-tează aceste lucruri a picat ca un trăsnet asupra acestor categorii, dar a stârnit și o serie de controverse în rândul societății civile. Mai mult sau mai puțin cunoscători ai legislației muncii, cititorii noștri atrag atenția că până când n-o să fie abrogate legile speciale, atât cele ale salarizării din bugetul de stat, cât și cele care permit acordarea unor pensii "aranjate", corupția și aranjamentele financiare vor slei și mai tare bugetul țării.
l "Ar fi bine ca aceste interdicții să fie valabile numai pentru cei care primesc pensii speciale!" – Marta Iftimie, 32 ani.
l "Simt că mă apucă nebuneala când mă gândesc la tot felul de legi speciale de pensionare! Am citit prin presă în ce fel se calculează pensiile magistraților, ale celor din armată, de la Curtea de Conturi etc. și era să fac infarct! Frumos ar fi să dau și eu din coate, să mă angajez pe pile măcar două luni în armată și să iau o pensie de 80 la sută din ultimul salariu brut, nici măcar net, atenție, ca să fie pomana mai grasă! Bașca lefurile compensatorii! A început bine Guvernul Boc, dar aștept să desființeze toate legile astea batjocoritoare pentru nația asta, mereu sufocată de nevoi! Poate îl ajută președintele României, dacă nu cumva și pentru el există vreo lege specială!" - G. A. Marin, 41 ani.
l "Am trăit s-o aud și pe asta: Ordonanța Guvernului atentează la dreptul la muncă al românilor! Păi, întreb și eu, nu dau cu parul, cine i-a oprit pe cei din armată, de exemplu, dacă tot au așa o hărnicie de nu se mai poate, să muncească în continuare și să nu iasă la pensie chiar în ziua în care împlinesc vârsta de pensionare? Am și eu o cunoștință care mi-a spus că abia așteaptă să facă vârsta ca să se pensioneze, dar să rămână mai departe la slujbă. «Păi, ce, măi Ioane, crezi că îmi strică niște bani frumoși în plus?» - mi-a zis omul, și pe bună dreptate! Probabil că și eu aș fi făcut la fel! La cât de sărac este bugetul pensiilor, ca să nu zic prăbușit, cum zicea președintele țării, cred că, mai întâi de toate, ar trebui să le fie rușine celor care procedează așa și vor să mulgă statul până la refuz. Treaba asta e valabilă și la profesori! Să muncească și ei până la 80 de ani, dacă îi țin puterile, și abia când nu mai pot să iasă la pensie! Dar n-ai să auzi așa ceva!" – Ion dezamăgitul, 53 ani.
l "Să se bage profesorii și să predea la școli private, dacă se plâng că nu mai au voie la stat sau să facă altceva, tot la privați, așa cum ni se recomandă și nouă, șomerilor, când ni se dă cu tifla de la muncă pe motive de criză!" - un șomer cu diplomă.
l "Cu actorii e altceva, jos pălăria în fața lor, că nu-și bat joc de muncă, am respect pentru ei. Dar l-am auzit pe domnul prim-ministru că pentru dumnealor există o cale prin care să-și ia banii chiar dacă sunt pensionari. Ce nu le convine? Chiar nu mai înțeleg nimic! A, mi-am adus aminte că am fost invitat, cu ani în urmă, la o nuntă la care a făcut spectacol o mare artistă, care tot apare acum la televizor și dă cu parul în ordonanța asta. N-aș vrea să știți câți bani a luat de la socrul mare pentru nici un sfert de oră de spectacol! Se grăbea, că trebuia să presteze și pe la alte nunți! O fi declarat veniturile la Fisc, dumneavoastră ce credeți? Din păcate, despre asta, respectabila doamnă nu suflă o vorbă! Mai rămâne să se plângă și maneliștii de ordonanța asta și putem să ne dăm foc!" - Silvia Toacă, 57 ani.
l "Până când n-o să se dea o lege unică pentru salariile bugetarilor și o lege unică pentru pensionare, toți cei care sunt atinși la privilegii o să sară la gâtul guvernanților ca la balamuc! Nu cred că mai există o altă țară în care să existe legi speciale pentru pensii! Sunt de acord ca magistrații, medicii, profesorii, lucrătorii din armată să primească salarii mari, dar să le merite, și mă gândesc că dacă vor avea și salarii așa mari și vor cotiza la stat pe măsură, o să aibă și pensii babane, nu ca noi, amărâții. Și atunci n-o să mai fie prăbușit fondul de pensii și nici bugetul de stat, iar pensionarii o să poată lucra cât i-or ține puterile!" – Mihai Dumitru, 39 ani.
l "Când le-o interzice legea să lucreze la societățile particulare, atunci da, ar fi o problemă!" - Mioara Lenuș, 37 ani.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0718 secunde