"Am 20 de ani, dar mereu am avut probleme cu dantura. Mai rău este că, în ultimul timp, dinții au început să mi se carieze parcă mai mult decât până acum. Am fost la medic, mi-am rezolvat problemele, numai că dinții tratați arată urât. Medicul mi-a recomandat să-i îmbrac în porțelan, dar aș vrea să știu dacă nu-i prea devreme pentru o asemenea operație?". (Mariana David, din Constanța)
În această situație, Cecilia Bianu, medic stomatolog (Cabinet medical individual - Policlinica Mangalia, Strada Mircea cel Bătrân, nr. 3), îți recomandă să încerci un tratament profilactic al cariilor, atât printr-o igienă dentară corespunzătoare, o alimentație sănătoasă, cât și prin vizite regulate la stomatolog. De asemenea, rezultate estetice bune se pot obține și cu ajutorul plombelor de culoarea dintelui, cu sau fără fațetări din același material (pilirea unui strat subțire de smalț de pe fața dinților și acoperirea cu materiale de aceeași culoare cu dintele).
Referitor la îmbrăcarea dinților în porțelan, această operațiune,
într-adevăr, implică pilirea dinților de jur împrejur, nu doar pe o suprafață, ca la fațetări, și conduce, prin scoaterea nervilor, la devitalizarea dinților, procedură care, în timp, poate duce la slăbirea rezistenței structurilor dentare. De aceea, ideal ar fi ca această intervenție să fie lăsată pentru mai târziu.