Post sau luptă cu kilogramele în plus?

477
Post sau luptă cu kilogramele în plus? - 6apriliefond-1333742369.jpg
Nici reprezentanții Bisericii, nici medicii nu văd cu ochi buni tendința unora de a exagera în privința Postului Mare al Paștelui, doar pentru a nu rata momentul de a face pace cu Domnul sau de a mai pierde din kilogramele acumulate.

Din păcate, este o practică destul de răspândită în ultima vreme, mai ales în rândul tinerilor și al suferinzilor, persoane pe care preotul paroh Vasile Vasile, de la Parohia "Sfânta Cuvioasa Parascheva" din Năvodari ne-a spus că nu este chiar așa de ușor să le convingi că rostul postului este, înainte de toate, îndreptarea duhovnicească, nu neapărat regimul alimentar, fie și cel ținut cu cea mai mare rigoare. Din păcate, din neștiință sau din motive de ordin personal, unii mai exagerează, își ignoră neputința trupească, dar țin cu tot dinadinsul să se purifice prin post. "Este adevărat, postul reprezintă ocazia ideală de purificare, atât a organismului, cât și a sufletului, dar în niciun caz nu a fost gândit ca o corvoadă, ci ca o jertfă benevolă, pe care credinciosul ar trebui să și-o asume fără niciun fel de resentimente" - ne-a explicat părintele paroh.

După puterile fiecăruia

"Mereu m-am întrebat de ce oamenii cu sănătatea-n piuneze, slăbiți, se încăpățânează să pos-tească? Am și eu în familie cazuri, le văd neclintite din ideea lor, rabdă de foame, nu le pasă că ajung la Urgențe. Nici în Săptămâna Mare nu se dau în lături de la postul negru… avem probleme mari. Oare nu e un fel de trufie în fața lui Dumnezeu, nu-și încarcă sufletul mai mult? La fel nu înțeleg de ce multe fete tinere, femei abia așteaptă postul, ca să slăbească. Cică împușcă doi iepuri dintr-un foc, scuzați-mi expresia! Mai are vreo valoare în fața lui Dumnezeu acest fel de a gândi și a posti?" - se tot întreabă Ana Nicolae.

Preotul paroh Vasile Vasile a profitat de această ocazie pentru a reitera ideea că în perioada Postului Mare, dealtfel cel mai drastic dintre toate, creștinul ar trebui să dea, pentru că așa simte, ceva de la sine, din poftele și plăcerile sale, în schimbul jertfei făcute de Hristos. Mult, puțin, după puterea fiecăruia, nu suntem la concurs aici, căci orice efort al credinciosului este binevenit. Un lucru este însă extrem de important: omul nu trebuie să se mulțumeasă cu jumătăți de măsură. Slăbiciunile nu sunt nici scuză, nici motivație (pot fi înțelese numai în situații speciale, pentru care Biserica acordă derogare de la post!) și ar fi un non sens ca și în astfel de împrejurări să ne furăm singuri căciula.

Un exercițiu de înfrânare

Referitor la dilemele cititoarei noastre, părintele paroh a dorit să atragă atenția că această neglijență față de aspectul duhovnicesc al postului, pentru care nu poate fi acceptată nicio scuză, este infinit mai dăunătoare pentru om decât abaterea de la regimul alimentar, să-i spunem așa. Din păcate, este și cea mai răspândită și, de multe ori, oricât le-ai explica, unii refuză să accepte că postul are un înalt sens religios, este un act de cinstire a lui Dumnezeu, rămâne un exercițiu de înfrânare a poftelor și a patimilor, un mijloc de întărire a voinței și de practicare a virtuții, o formă a pocăinței și un mijloc de descătușare de tot ceea ce este potrivnic mântuirii noastre: "Noi postim de bucate, ca să postim de păcate, după afirmația unor Sfinți Părinți. Din acest motiv, Biserica ne îndeamnă să postim postul cel adevărat, care înseamnă înstrăinarea de răutăți, înfrânarea limbii, lepădarea mâniei, depărtarea de pofte, de clevetire, de minciună și de jurământ fals".

Există soluții pentru fiecare

În vreme ce Duhovnicul este cel care îl poate dezlega pe credin-ciosul cu probleme de sănătate de a posti, medicul nutriționist Adriana Mihai spune că se poate găsi o soluție și pentru cei cu probleme de sănătate, atâta vreme cât există diverse alimente (legume, cereale, soia, ciuperci), care pot înlocui cu succes proteinele animale. Totuși, nu este de acord cu exagerările, precizând că bolnavii cronici, vârstnicii, gravidele, copiii trebuie să acorde permanent o atenție deosebită alimentației, astfel încât să nu aibă de suferit din pricina restricțiilor calorice sau proteice. Cât privește postul negru, nici măcar nu-l ia în calcul pentru aceste categorii: "Sunt și bolnavi care, din dorința sinceră de a posti, vin cu analizele medicale și îmi cer să le spun ce trebuie să mănânce, ca să nu-și complice și mai tare sănătatea. Din păcate, astfel de cazuri sunt rare, asta și explică de ce mulți suferinzi ajung la spital în această perioadă".

Așadar, stă la îndemâna fiecăruia de a găsi cea mai bună cale de a-și purifica sufletul, fără a pune la grea încercare sănătatea trupului.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 04 Aprilie 2012
Stire din Eveniment : Incendiu lângă biserica din Nisipari
Pagina a fost generata in 0.4239 secunde