Pensionari puși pe drumuri inutil

Primește pensia prin CEC, însă cuponul trebuie să-l ia de la poștă!

3500
1
Pensionarii și-ar fi dorit ca negocierile dintre Casa Națională de Pensii și bănci să le fi permis ca taloanele de pensie să fie distribuite tot de instituția bancară pentru care au optat. Asta, ca să evite o altă deplasare, dar și plata unor procuri cerute de legea actuală.

Potrivit reglementărilor în vigoare, pensiile se plătesc, opțional, prin mandat poștal, cont curent sau cont de card, în condițiile negociate de CNPAS cu Poșta Română sau cu băncile, iar casele teritoriale de pensii trimit, lunar, prin poștă, la domiciliul beneficiarilor, taloanele de pensie, indiferent de modalitatea în care acestea au fost achitate. Costul operațiunilor de achitare a pensiilor, cât și trimiterea taloanelor de plată la domiciliu sunt suportate din bugetul asigurărilor sociale.
"De vreo trei ani, atât eu, cât și soția, ne luăm pensiile de la CEC. Pentru că suntem în vârstă și avem probleme de sănătate ne-am făcut procuri unul pentru altul. Problema este că nu putem ridica și cuponul de la CEC, trebuie să-l luăm de la poștă și nu înțelegem de ce s-a ales această metodă, poate, doar așa, ca să fim puși pe drumuri fără rost. Dacă poștărița nu ne găsește acasă, ne lasă un aviz la cutia poștală ca să mergem noi personal la poștă să ne luăm cuponul de pensie. La poșta 10, de care aparțin, în ultimele luni nu mi s-a dat mie și cuponul soției (care nu s-a putut deplasa personal pentru că a avut piciorul în ghips), pe motiv că legea spune că fiecare trebuie să-și ia cuponul lui. N-am găsit înțelegere la acest oficiu, deși ne cunoaștem, că doar sunt pensionar de ani de zile, n-am picat din lună. Eu sunt operat de cancer, și m-am săturat de atâta birocrație. Nu înțeleg de ce e așa de greu ca în locul avizului să mi se lase la cutia poștală, care are lacăt sigur, cuponul de pensie, ca să nu mai fac un drum până la poștă. Dar pensionarii care sunt plecați mai mult timp din Constanța ce fac? O altă problemă care m-a deranjat este că personalul de la poștă nu are ecusoane, nici nu știi cu cine vorbești. Vă mulțumesc și sper să se schimbe ceva în bine" – Ilie Dunavățu, din Constanța.

Reclamantul este o persoană recalcitrantă
Aurelia Oprea, diriginta Oficiului Poștal nr. 10 Constanța, ne-a expli-cat că, în astfel de situații, instruc-țiunile legale prevăd că și cuponul de pensie trebuie ridicat, personal, de către fiecare beneficiar, pe bază de semnătură și cu menționarea datelor personale de identitate, de la factorul poștal care deservește zona de care aparține, care se deplasează la domiciliul pensiona-rului special pentru acest serviciu.
Dacă se întâmplă ca respectivul pensionar să nu fie găsit acasă, atunci factorul poștal îi lasă un aviz la cutia poștală, beneficiarul știind că trebuie să meargă la poștă să-și ridice cuponul de pensie. Pentru a ridica cuponul pentru alt beneficiar (soțul pentru soție și invers etc.), legea prevede că este nevoie de procură.
"Ăsta este sistemul, nu l-am inventat sau stabilit noi. Referitor la această sesizare, da, cunosc problema și vreau să mă credeți că acest pensionar este un om recalcitrant, pus pe scandal, cu care colaborăm dificil. A venit, într-adevăr, acum trei luni să ia cuponul soției, dar nu i l-am dat pentru că nu avea procură, dar i-am spus că i-l voi trimite imediat prin curierul oficiului poștal. Bineînțeles, curierul n-a găsit pe nimeni acasă. Ca să nu fie probleme, omul a mai făcut un drum peste câteva ore și a găsit-o pe soția lui, care nu părea să aibă probleme de sănătate. În următoarea lună - aceeași poveste! De-abia luna trecută mi-a arătat că are procură, dar numai pentru bani, nu și pentru cupon, cum cere legea. Se ceartă cu toată lumea, deși de cele mai multe ori nu este găsit nimeni acasă de factorul poștal ca să-i dea cuponul de pensie. Poate părea hilar, dar sunt soți care țin musai să-și ridice personal pensiile, dar și cupoanele, iar dacă nu procedăm așa avem probleme".
Referitor la ecusoane, Aurelia Oprea ne-a spus că nu intră nimeni în sediul oficiului poștal pe care îl reprezintă fără ecuson sau uniformă. Mai mult, a precizat că are foarte mare înțelegere față de pensionari atunci când, din diferite motive personale, au nevoie să primească pensia cu anticipație.

"Așa s-a negociat contractul!"
Întrebată dacă sunt șanse ca actualul sistem de primire a cupoanelor de pensii pentru cei care au conturi curent, deschise la CEC sau bănci să fie modificat, Gabriela Voicu, purtător de cuvânt la Casa Județeană de Pensii Constanța ne-a spus că el nu poate fi schimbat din simplul motiv că așa prevede convenția dintre Casa Națională de Pensii și respectivele instituții bancare. Astfel, plata pensiilor se face prin intermediul contului respectiv, iar talonul, invariabil, se distribuie prin poștă.
Dacă, în luna respectivă, pensionarul nu-și ridică talonul de la poștă din motive personale, după data de 10 a lunii următoare el poate să-și recupereze acest formular de la sediul Casei Județene de Pensii Constanța (str. Decebal nr. 13 C, ghișeul trei, parter).
Pensionarii speră ca acest semnal să dea de gândit reprezentanților CNPAS, astfel încât, la viitoarele negocieri, să aibă în vedere și doleanța lor, că le-a ajuns birocrația la os.

Comentează știrea

Stelian Vinatoru
26 ianuarie 2013
Talon

Totul pleaca de la incapacitatea institutiilor statului (Primarii, Politie si Casa de Pensii) de a gestiona operativ evidenta decedatilor. Desi ar trebui sa avem o singura baza de date referitoare la morti si la persoane in general, fiecare institutie are baza sa proprie de date pe care nu e sigur ca e corecta. Si atunci traseaza sarcina Postei prin factorul postal sa verifice daca mai traieste pensionarul. Asta este explicatia, conoscuta si ascunsa de autoritati. Nu ati vazut ca nici la alegeri nu au o baza de date actualizata? Si ce milioane de euro s-au cheltuit de Politie pentru evidenta populatiei. Inca din 1985 se cheltuiau bani grei cu sistemul informatic. Iar comunicarea proasta agraveaza situatia generata de incompetenti.

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1181 secunde