Ești cetățean european, informează-te!

Probleme cu îmbarcarea în avion

178
Probleme cu îmbarcarea în avion - refuzimbarcare-1418737834.jpg

Articole de la același autor

Urmează perioada concediilor de iarnă, iar călătoriile cu avionul sunt la ordinea zilei. Dacă intervin probleme cu îmbarcarea în avion, e bine să știți că refuzul unei linii aeriene de a transporta un pasager într-un zbor, chiar dacă pasagerul s-a prezentat pentru îmbarcare cu respectarea condițiilor impuse, presupune anumite drepturi pentru pasagerul respectiv. Astfel, potrivit reglementărilor europene, înainte de a refuza îmbarcarea pentru un zbor, compania poate face un apel la voluntari, care să renunțe la rezervările lor, în schimbul unor beneficii, în condiții care se stabilesc de comun acord. Dacă numărul de voluntari este insuficient și se neagă îmbarcarea împotriva dorinței pasagerului, se poate oferi o despăgubire de: 250 euro pentru toate zborurile de 1.500 km sau mai puțin; 400 euro pentru toate zborurile între 1.500 și 3.500 km și 600 euro pentru toate zborurile ce depășesc 3.500 km.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 13 Decembrie 2014
Stire din Cetățenești : Cine te ajută să te angajezi în UE
Joi, 04 Decembrie 2014
Stire din Cetățenești : Subvenționarea locurilor de muncă
Vineri, 12 Decembrie 2014
Stire din Cetățenești : Când este nevoie de viză
Pagina a fost generata in 0.7868 secunde