Remedii pentru probleme dentare

90
Stomatită, abces dentar și lista necazurilor dentare ar putea continua. Cine a avut astfel de probleme știe foarte bine despre ce e vorba. Vă prezentăm câteva remedii naturale pentru atenuarea durerilor cauzate de aceste afecțiuni:

Leacuri pentru stomatită. Stomatita este o inflamație a mucoasei bucale, situație în care papilele gingivale se umflă și deseori sângerează. Limba se acoperă cu un strat de culoare deschisă, care apoi devine cafeniu. Alteori apar pe mucoasă pete albicioase. Evoluția bolii este de lungă durată, iar primul pas este eliminarea factorilor iritanți, respectiv tutun, alcool, alimente picante. Iată câteva remedii naturale în acest caz: Infuzia de ceai de mușețel. Aceasta are efect dezinfectant la nivelul mucoasei și, de obicei, înlătură senzația neplăcută a stomatitei. Se prepară o infuzie concentrată, din patru lingurițe la o cană de apă și se face gargară de trei-patru ori pe zi. Tot pentru gargară se folosește decoctul de coada racului și de carențel. Pentru stomatitele ulceroase se face tamponaj local cu soluție alcoolică de cinci la sută propolis, înainte cu o oră de a servi masa.

Leacuri pentru abces dentar

Infuzie de coada șoricelului, preparată din o lingură de plantă la cană. Se ține în gură ceaiul călduț câteva minute, apoi se aruncă. Se poate repeta de mai multe ori pe zi. Are acțiune puternic antiseptică, datorită conținutului uleiurilor volatile bogate în azulen. Sunătoarea are proprietatea de a calma durerile și de a stopa inflamațiile gingiilor și ale dinților. Se face gargară dintr-o infuzie preparată din două lingurițe de plantă la o cană cu apă.

Decoctul de rizomi de pir. Se face gargară sau se pot pune tampoane de vată îmbibate în decoct pe locurile afectate. Decoct dintr-o linguriță de rădăcini de ghimbir, tăiate mărunt la o cană cu apă. Amestecul se fierbe timp de cinci minute, apoi se lasă să se răcească. Se fac mai multe băi de gură călduțe pe zi. Leac la minut: Pisați foarte bine o cuișoară și puneți-o la măseaua inflamată. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 18 Mai 2013
Stire din Cetățenești : Calendar
Pagina a fost generata in 1.3916 secunde