Nimic nu se pretează mai bine pe un teren decât o peluză cu gazon natural, indiferent de dimensiunea acesteia, peluza reușind să individualizeze spațiul nostru verde.
Specialiștii sunt de părere că rulourile de gazon reprezintă opțiunea cea mai bună pentru persoanele interesate să aibă în curte un gazon de calitate, care să se întrețină mult mai ușor față de gazonul natural obișnuit. Deși costă mai mult, datorită avantajelor pe care le are, merită investiția.
l După înrădăcinare se trece la udări rare, de aproximativ 15-20 l/mp de una-două ori pe săptămână.
l Avantajul este că nu apar eroziuni după ploi și nu se spală pământul, rulourile de gazon fiind estetice și atractive chiar din momentul plantării.
De asemenea, după montare, timp de două săptămâni, suportă un trafic ușor, apoi putând fi folosit fără restricții.
l Cu montarea rulourilor de gazon economisim un an și jumătate de muncă, precum și banii necesari pentru îngrășăminte și materiale fito-sanitare.
l Datorită acestor calități, prin folosirea rulourilor se obține un gazon de calitate superioară, extrem de aspectuos și rezistent, durata lui de viață fiind de 15 ani.
Îl puteți procura și din Constanța, contactând o firmă distribuitoare.