Ni s-a întâmplat să ajungem la un ghișeu și să dăm peste un funcționar care mai că nu ne-a luat la bătaie pentru că l-am deranjat. Psihologic, există o explicație: contactul permanent cu un public variat îl face pe angajat să își piardă răbdarea, din cauza uzurii psihice și a rutinei la care este supus. Suficiente motive pentru ca meseria de funcționar public să ocupe un loc de frunte în rândul celor mai stresante munci.
Timp de trei ani, A. C. (ne-a rugat să-i păstrăm anonimatul, din motive lesne de înțeles), a fost funcționar public la Casa Județeană de Pensii din Timișoara. Faptul că interacționa cu un public vârstnic i s-a părut cu atât mai stresant: "Majoritatea persoanelor vârstnice nu înțeleg atât de bine ceea ce le explici. Iar dacă își pun ceva cap, nu acceptă alte explicații. Mereu auzeam replica «Îți câștigi pâinea din banii mei!» și voiau să le rezolvi problema pe loc, indiferent de complexitatea ei. Omul nu este și nici nu a fost vreodată mulțumit de funcționarul public, chiar dacă acesta își face așa cum trebuie munca - asta este părerea mea și nimeni nu poate să mi-o schimbe.
De vreo doi ani, m-am mutat la mama, care locuiește în Constanța, și tot ca funcționar public lucrez la o instituție importantă din oraș. Prin natura serviciului, iar trebuie să dau zeci de explicații pe zi multor oameni. Totuși, niciodată n-am tânjit după un loc mai călduț. De asemenea, sunt studentă în anul III la Drept. Înainte de a mă înscrie la facultate, mă bucuram de multă apreciere la serviciu și nu se întâmpla niciodată să dau rasol, cum se spune. Nici chiar persoanele mai în vârstă, cărora trebuia să le explic de mai multe ori același lucru sau să le rezolv problema pe loc, nu reușeau să mă scoată din pepeni.
De când m-am înscris la facultate, am început să mă iau la harță cu oamenii.
Simt că răbdarea mea o ia la vale și mulți oameni îmi arată obrazul, reproșându-mi că, din cauza dezinteresului meu, au făcut multe drumuri inutile în diverse locuri. Cred că am nevoie de sfaturile unui specialist, ca să învăț cum să depășesc stresul care mă termină. Citesc această rubrică și m-aș declara mulțumită dacă psihologul dumneavoastră m-ar putea ajuta".
Psihologii îndeamnă la calm
Persoanelor aflate în astfel de situații, psihologul Speranța Băcana le recomandă să-și revizuiască stilul de viață și, mai ales, să analizeze care sunt cele mai urgente probleme pe care le au de rezolvat. Asta, din cauză că oboseala acumulată, stresul, lipsa randamentului sunt principalele probleme pe care le vor întâmpina dacă vor continua să-și asume mai multe responsabilități în același timp.
Dacă vă simțiți depășiți de numărul mare de lucruri pe care le aveți de făcut în fiecare zi, fie la serviciu, fie acasă, psihologul vă sfătuiește, de asemenea, să vă păstrați calmul. În caz contrar, pe lângă efectele negative pe care le are asupra sănătății un comportament mai puțin controlat, o să deveniți o persoană superficială, care va pierde din vedere lucrurile cu adevărat importante.
Femeile depășesc mai ușor situația
Specialista a ținut să precizeze că, în general, femeile dispun de intuiția necesară, care le ajută să depisteze eventualele lor probleme și să vorbească despre ele (cum s-a întâmplat și în cazul de față). Mai dificil este, însă, la bărbați, cărora le este greu să-și exteriorizeze problemele. "Un lucru este cert: când nu mai fac față vin la noi, fără să știe că recuperarea nu este deloc ușoară. Fără schimbarea stilului de viață și selectarea celor mai urgente probleme din agendă, nu se poate face mare lucru în această direcție" – a conchis psihologul.