În 2012, salariul mediu va fi de 3.000 de lei, iar pensiile de 1.300 de lei

348
2 min citire
Ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian, a declarat că estimează o creștere a PIB-ului pe cap de locuitor, în 2012, la 10.000 de euro, ceea ce, în echivalent actual, ar însemna că salariul mediu brut se va ridica la 3.000 de lei, iar pensia medie 1.250-1.300 de lei.
De asemenea, șeful comisiei care întocmește programul de guvernare a mai spus că se are în vedere apropierea din punct de vedere al dezvoltării economice a județelor țării, în condițiile în care PIB-ul pe cap de locuitor în județul Timiș este 8.200 euro, iar la polul opus se află județul Botoșani cu 3.200 euro - potrivit NewsIn.
"Ținta este să ne apropiem de poziția a șaptea ca putere economică în Uniunea Europeană. Estimăm că PIB-ul va crește de la 135 miliarde euro, cât este în prezent, la 220 miliarde euro. De asemenea, în 2012, PIB-ul pe cap de locuitor va fi 10.000 euro. În echivalentul banilor de astăzi, salariul mediu brut lunar va fi de 3.000 lei, iar pensia medie de 1.250 - 1.300 lei", a spus ministrul Economiei și Finanțelor, Varujan Vosganian.
Factori care vor influența creșterea PIB
Potrivit ministrului Economiei, creșterea produsului intern brut este realizabilă având în vedere, printre altele, investițiile viitoare ale Guvernului, investițiile străine, fondurile europene ce vor fi accesate și majorarea capitalului sistemului bancar și a sistemului de asigurări.
"Investițiile din bugetul de stat se ridicau în anul 2007 la 15%. În acest an vor crește la 18%, iar în 2009 cred că ne vom apropia de 20%. Estimările noastre sunt că investițiile străine, în perioada 2009-2012, vor fi de 30-40 miliarde euro, investițiile din buget de 30 miliarde euro, la care se adaugă 25 miliarde euro din fonduri europene", a precizat ministrul economiei și finanțelor.
Vosganian a mai spus că una din prioritățile programului de guvernare 2009-2012 este creșterea până la 6% din PIB a alocărilor către infrastructură.
"Și alocările către sănătate vor crește. În mod normal, de la 4,5 % din PIB cât sunt în prezent, ar trebui să crească la 7%, cuprinzând aici însă atât contribuția sectorului de stat cât și cel privat", a menționat ministrul Economiei și Finanțelor.
Liberalii vor lansa programul de guvernare pe următorii patru ani la mijlocul lunii septembrie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0352 secunde