Situație DRAMATICĂ în zonele unde au fost închise spitalele publice
Mortalitatea a crescut semnificativ în zonele unde au fost închise spitalele publice, ca urmare a aplicării Proiectului pilot de schimbare a statutului juridic al spitalelor, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, Marius Sepi, prim-vicepreședinte al Federației SANITAS. "Din statisticile Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), care nu au fost făcute publice, reiese clar că mortalitatea a crescut semnificativ în zonele unde - acum doi ani - au fost închise spitalele publice. În plus, foarte mulți angajați din sectorul sanitar și-au pierdut locurile de muncă în urma închiderii unităților spitalicești. Ca urmare, suntem total împotriva schimbării statutului juridic al spitalelor, fapt care repre-zintă de fapt o în-cercare de privatizare mascată a unităților sanitare din România", a afirmat Marius Sepi, scrie Agerpres. Acesta a menționat, totodată, că întâlnirea pro-gramată marți cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, dar și cu ministrul Sănătății, Eugen Nicolaescu, și cu cel al Finanțelor, Daniel Chițoiu, nu s-a soldat cu rezultate favorabile în ceea ce privește proiectul noii Legi a salarizării personalului medical, sau procentul din Produsul Intern Brut (PIB) alocat Sănătății. "Vrem să se știe clar că pro-iectul noii Legi a salarizării personalului medical și procentul din Produsul Intern Brut (PIB) alocat Sănătății sunt subiecte care nu pot fi negociate. Procentul din PIB alocat Sănătății trebuie să crească la 6% până în 2016, cu o majorare graduală în fiecare an. În ceea ce privește Legea sala-rizării, aceasta trebuie să vizeze întreg personalul medical, de la medici și asistente, până la infir-miere și biochimiști", a spus prim-vicepreședintele Federației SANITAS, care a precizat că rectificarea bugetară solicitată are mari șanse de a fi pusă în practică de Guvern. Potrivit acestuia, până în prezent s-au strâns deja peste 53.000 de semnături, din cele circa 105.000 de semnături nece-sare pentru declanșarea grevei generale în sectorul sanitar. "La începutul lunii noiembrie vom declanșa greva de avertis-ment și apoi greva generală, în paralel urmând să organizăm, pe 2 noiembrie, un marș de protest între Palatul Parlamentului și Piața Victoriei, cu o oprire în fața Ministerului de Finanțe. La acțiunea de stradă vor participa peste 5.000 de persoane", a mai spus Sepi.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 23 Iulie 2013
Luni, 22 Iulie 2013
Vineri, 28 Iunie 2013
Joi, 27 Iunie 2013
Vineri, 21 Iunie 2013
Marţi, 18 Iunie 2013
Marţi, 15 Ianuarie 2013