Medicul de gardă

Splina mărită

524
"E o problemă când simți splina mărită? Asta se întâmplă după efort mai mare și dispare de la sine? După ce semne îți dai seama că se mărește splina?" (F. Ana).


v v v

Pentru a înțelege mai bine cum stau lucrurile cu splina mărită, dr. Iuliana Botezatu, medic specialist în cadrul Phoenix Eastern Medical Center a precizat că greutatea medie a splinei este de 180-250 g, mai mică la femeie și la persoanele mai în vârstă. Totuși, splina are capacitatea de a se mări când se înmagazinează sânge sau de a se micșora, în cazul efortului crescut sau al unei hemoragii mari, când aruncă sângele în circulație. Când splina se mărește - este vorba despre splenomegalie – poate să apară o senzație de greutate în regiunea superioară stângă a abdomenului, dar și de durere. Pentru a se ști exact dacă este vorba despre mărirea splinei sau de alte afecțiuni, este nevoie de un consult de specialitate, în urma căruia să fie eliminate, ca și cauze, alte boli care ar putea da senzații asemănătoare, precum: chisturi și tumori, boli de sânge, boli virale, boli hepatice etc.). De asemenea, se impune punctul de vedere al unui medic și din cauză că splenomegalia se poate confunda, uneori, cu un rinichi mare, o tumoare la nivelul colonului, probleme ale ficatului etc.

Diagnosticare

Cât privește procedura de diagnosticare, în principiu, aceasta se face prin examene radiologice, examinarea sângelui, puncție, probe hepatice etc. De asemenea, și tratamentul este influențat de cauza care a determinat mărirea splinei. Totuși, când apar simptome care ne pun pe gânduri, cel mai bine este să ne prezentăm de urgență la medic, pentru precizarea din timp a diagnosticului, astfel încât să nu fie nevoie să se ajungă… la cuțit. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 21 Ianuarie 2013
Stire din Cetățenești : Boala care te obligă să furi
Luni, 07 Ianuarie 2013
Stire din Cetățenești : Ce suferințe arată somnolența
Pagina a fost generata in 0.65 secunde