Fie vară, fie iarnă, amenințările cu debranșarea ale furnizorilor de servicii din cauza imenselor restanțe acumulate la întreținere le dau frisoane asociațiilor de proprietari.
Depășiți de neputința achitării la timp a facturilor primite de la furnizorii de servicii, deopotrivă, șefi de asociații și locatari consideră că atâta vreme cât costurile pentru utilități vor fi din ce în ce mai mari, situația va duce la creșterea alarmantă a numărului restanțierilor. Ei atrag atenția autorităților locale că trebuie găsite soluții pentru reglementarea condițiilor în care să se facă debranșarea de la utilități, astfel încât bunii platnici să nu aibă de suferit, mai ales că majoritatea restanțierilor nu sunt dintre cei mai nevoiași.
Niciun bun platnic din lumea asta nu trebuie să tragă ponoasele din cauza celor care uită sau pur și simplu nu au cu ce să-și plătească facturile la întreținere: "La mine în asociație s-a ajuns la 247 milioane vechi restanțe. Dintre toți, o singură familie este cu adevărat nevoiașă, restul ar putea să-și plătească obligațiile. Să fim cinstiți, restanțierii au ajuns sula din coasta asociațiilor de locatari pentru că le merge! Nu cred că are vreo logică sau este normal ca o persoană care face eforturi să fie la zi cu facturile, renunțând la multe alte necesități tocmai pentru ca vecinii să nu sufere din cauza lui, să sufere ea din pricina rău-platnicilor. Sunt familii cu zeci de mii datorii, se apropie sezonul rece și dacă nu recuperez banii, o să fie vai de noi. Degeaba i-am dat în judecată, un proces durează. Ca să nu mai spun că între timp se acumulează alte datorii, iar prin instanță, cel mult recuperez datoria inițială. E un cerc vicios, ne apasă problemele cu furnizorii. Poate se găsește o soluție la nivel local cu debranșările astea la comun!" (B. Ion).
Poate ne ajută UAP!
Pe de altă parte, unii șefi de asociații consideră că problemele pe care le au cu furnizorii îi de-pășesc pentru că nu sunt ajutați mai deloc de autorități: "Sunt președinte de nouă ani și m-am gândit să mă retrag, din cauză că nu pot să-i ajut pe oameni. Sunt restanțieri care nu-și fac timp să plătească, alții și-au scos apartamentele la vânzare dar, din lipsă de clienți, ne tot amână… Mai nou, vrem să inițiem o petiție la nivel de oraș, poate că se găsesc niște soluții pentru izolarea restanțierilor de buni platnici. Ne mai gândim ca Uniunea Asociațiilor de Proprietari să ne ajute cu ceva, că serviciul din primărie nu are soluții! Eventual, să transferăm la o firmă gestionarea asociației sau să ne recomande un administrator bun.!" (A. Simion).
Parteneriat cu autoritățile publice
Uniunea Asociațiilor de Proprietari este o asociație nonguvernamentală, cu personalitate juridică de drept privat, fără scop patrimonial și apolitică.
Potrivit președintelui acesteia, Marcel Dragu, întreaga activitate a uniunii urmărește sprijinirea și protejarea asociațiilor și a proprietarilor împotriva abuzurilor, indiferent dacă vin din partea autorităților, a regiilor furnizoare de servicii sau a colocatarilor. În plus, uniunea funcționează pe baza unui statut și regulament intern, conform legii, fiind înregistrată în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei Con-stanța și afiliată la Liga Asociațiilor de Proprietari "Habitat" București.
Prin statut, UAP se află în relații de colaborare cu compartimentul pentru sprijinirea și îndrumarea metodologică a asociațiilor de proprietari din cadrul Consiliului Local, situație care creează cadrul necesar pentru realizarea parteneriatului cu autoritățile publice. De asemenea, ajută asociațiile să aibă acces mai facil la resurse private și publice. Pentru a primi sprijin, asociațiile trebuie să fie însă membre ale UAP.