SEMNALE

Susține că în loc de leafă, a primit promisiuni și indiferență cât cuprinde

5296
Susține că în loc de leafă, a primit promisiuni și indiferență cât cuprinde - 982dffc55362ac93dc1c44e0eb782099.jpg

Articole de la același autor

Studiile arată că în topul nemulțumirilor salariaților în relația cu patronii lor se află plata cu întârziere a salariilor (chiar și cue patru luni!), primirea unor lefuri mai mici față de cele promise la angajare și munca la... gri.

Puși în fața unor astfel de situații, de regulă, angajații se înghesuie să-și reclame patronii la Inspectoratele Teritoriale de Muncă (ITM), instituțiile de presă figurând, și ele, în topul... "instanțelor" la care apelează salariații nemulțumiți. Dacă principala scuză a firmelor reclamate o constituie criza, cu efectele ei catastrofale, mai sunt și situații în care neachitarea la timp a salariilor este pusă pe seama week-end-ului!
"Subsemnatul Cojocaru Mircea, cu domiciliul în Constanța, doresc să depun la "Cuget Liber" o plângere împotriva firmei de pază Romnational, la care am fost angajat în funcția de agent pază din 11 decembrie 2009 până la 31 ianuarie 2010. Precizez că pe luna decembrie am luat banii – chiar dacă mai puțini decât mi s-a spus la angajare – însă pe ianuarie nu am primit încă niciun ban, nici bonurile de masă. Nici nu știu dacă am lucrat cu contract de muncă, pentru că mi s-a adus un contract în alb pe care l-am semnat fără să primesc și eu o copie la contract.
Normal, banii pe ianuarie trebuiau luați la 20 februarie, dar nu i-am primit din cauză că firma nu a primit banii de la beneficiar. Mi s-a spus să aștept că o să fiu contactat când se dau banii. Iar în situația mea sunt alți 14 salariați, care nu au curaj să reclame. Din lipsă de încredere am plecat de la această firmă, iar eforturile mele ca să-mi recuperez salariul restant au fost degeaba. Să mă bată Dumnezeu dacă vă mint, am sunat ca nebunul, dar șeful nu îmi mai răspunde. Am fost și personal la sediu, dar mereu mi s-a spus să aștept că o să fiu sunat, lucru care nu s-a întâmplat până acum. Sper ca prin influența ziarului dumneavoastră să fiu ajutat să-mi recuperez leafa. Vă mulțumesc din suflet și vreau să se știe că am făcut această reclamație de nevoie, nu de plăcere!".

Firma respinge acuzațiile
"Nu există în firma noastră persoană fără contract de muncă, nici nu se pune problema! Știu că dânsul a plecat de la noi cu data de 1 februarie!" - a fost replica reprezentantului S.C. Romnational, V. Banu, care ne-a confirmat că fostul angajat nu și-a luat salariul cuvenit pentru luna ianuarie 2010, respingând însă ideea că nu și-ar fi primit bonurile de masă, deși Mircea Cojocaru se jură că nu a primit nici măcar un bon.
Motivul invocat a fost faptul că ziua de salariu, respectiv 20 februarie, a picat într-o sâmbătă. Cum în week-end nu se lucrează cu băncile, automat s-a întârziat și plata. Dacă și-ar fi primit salariile pe 22 fe-bruarie, această scuză ar fi fost acceptată de salariați. Numai că oamenii sunt nemulțumiți că nu și-au primit drepturile nici măcar în perioada următoare. "Nu înțeleg de ce nu m-a contactat, nici personal, nici la telefon, cum susține el. Să vină la sediul firmei, să mă caute, oricând, ca să încheiem subiectul!" – a conchis V. Banu.
v v v
Iar noi ne întrebăm, pentru a nu știu câta oară, de ce, pentru a-și primi drepturile cuvenite, oamenii sunt nevoiți să se adreseze ziarului nostru, ca unei ultime instanțe?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4248 secunde