Urmare sesizării adresate Curții Constituționale de către președintele Traian Băsescu, judecătorii acesteia au decis că trei articole din Legea privind alegerile parlamentare (votul uninominal), pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea, sunt neconstituționale.
Dând filmul în urmă, cititorii care ne-au contactat recunosc faptul că, la momentul respectiv, au considerat exagerat gestul președintelui de a contesta o lege "doar pentru că nu-i făcea pe plac" (Tibi Solomon, din Constanța), însă, după ce au aflat despre această decizie a Curții Constitu-ționale, au căpătat curaj și cer politicienilor să voteze, în același regim de urgență, însă cu responsabilitate, măcar câte două legi pe an "care să-i favorizeze și pe cei fără epoleți de politicieni și fără conturi babane în bănci românești sau străine" (Cristina Aftenie, din Constanța).
l "Eu nu sunt un fan Băsescu, cu atât mai mult, atunci când am auzit că iar a dat fuga cu contestații la Curtea Constituțională, i-am transmis un gând mai de duh. Acum, după ce însuși Cristian Pârvulescu a admis că s-au strecurat ceva greșeli, îi apreciez gestul. Întrebarea mea este de ce nu-și cere scuze Bogdan Olteanu, care-l acuza pe președinte, pe toate posturile de televiziune, că nu promulgă legea PNL din motive de… referendum? Cât privește demisia de onoare, așa ceva nu are lipici la politicienii noștri!
Pe de altă parte, stau și mă mai întreb câte alte legi făcute… la botul calului sau între două vise în fotoliile confortabile ale Parlamentului ar putea conține prevederi neconstituționale?". (Oana Smarandache, din Constanța)
l "Este de SF: chiar în mijlocul scandalului cu uninominalul, și-au votat lege ca să-și ia vilele în care stau cu chirie, pe trei lei, iar noi, tinerii, suntem nevoiți să plecăm din țară, că nu avem cu ce să ne facem măcar o bojdeucă. Rușine! Tupeul și neobrăzarea unor politicieni au atins cotele de avarie…". (Luigi Coman, din Constanța).
l "Să retragă taxa pe apa de ploaie, măcar legea asta s-o dea pentru noi, cei modești, și să-și cumpere și America pentru ei, dacă așa se simt bine!". (Cerasela Dincă, din Constanța).
l "Este imposibil ca o lege atât de importantă, ticluită de mari specialiști, să aibă greșeli exact în punctele esențiale! Sigur au fost lăsate la plesneală. Vrem legi clare, fără dus-întors!".
Cei care și-au exprimat aceste puncte de vedere sunt de părere că, fie și în al doisprezecelea ceas, electoratul tot le va aplica meritata corecție. "Au mai crezut și alții că o să moară la guvernare, numai că poporul a știut să-i trimită acolo unde le este locul. Extraordinară propunerea lui Emil Boc de a se vota o lege care să permită simpli-lor cetățeni români să revoce anumite legi abuzive adoptate de Parlament. Sper să nu fie doar o vorbă aruncată pentru câștig electoral, de aceea cerem PD-ului să se zbată ca propunerea asta să prindă viață. Altfel, vorbim discuții…" (Mihai Orheu, din Constanța).