"Toți copiii au mobil. Mie de ce nu-mi luați?"

183
Nu spunem o noutate, se vede cu ochiul liber că vârsta la care copiii sunt dotați cu telefoane mobile este din ce în ce mai mică, chiar sub șapte-opt ani. Degeaba avertizează specialiștii că achiziționarea unui telefon mobil n-ar trebui să se facă, în niciun caz, sub 11 ani! Cu cât mai târziu sunt dotați cu această tehnică, dealtfel extrem de utilă, cu atât mai bine crede și cititoarea noastră, Mara Simion, mama unui copil de nouă ani, extrem de supărat că majoritatea colegilor au deja mobil, iar lui i se refuză această favoare de către părinți. Femeia știe că nu doar vârsta, ci și gradul de responsabilitate al copilului este un alt motiv pentru care consideră că micuțul nu trebuie să primească, cel puțin în această perioadă, telefon mobil: "Copilul meu a înțeles că o să aibă mobil după ce o să mai crească. I-am explicat că se poate îmbolnăvi de la radiații, că pot să-l atace hoții pe stradă dacă-l văd cu telefon în mână și chestii din astea. N-am avut probleme, nu mi-a plâns pe tema asta. Problema e că de sărbători, foarte mulți copii au primit de la Moș Crăciun telefoane mobile. De atunci, nu e zi în care să nu-mi plângă și nu înțelege de ce toți copii au mobil, iar el, nu? Ciudat e că-și dorește și alte lucruri, dar n-a plâns niciodată pentru obținerea lor!".


Măsuri mai stricte

Văzând, aproape zilnic, prichindei familiarizați cu telefonul mobil mai ceva ca un om mare, cititoarea noastră consideră că așa cum legea nu permite vânzarea de țigări copiilor, la fel ar trebui să interzică și "manevrarea publică" a telefoa-nelor mobile și de către copiii sub 12 ani: "Nu sunt exagerată, nu trăiesc pe altă planetă, știu că legătura cu copilul se ține mult mai ușor prin telefonul mobil. Dar oare sănătatea nu este mai importantă? Dacă un copil este strâns cu ușa de un hoț să-i dea telefonul sau îl bate, apoi i-l fură, cine poartă răspunderea pentru această traumă, care-l poate marca pe viață? Și mai rău, aproape că nu există zi în care să nu auzim că un copil mic suferă de o boală care numai a copilăriei nu poate fi! Oare părinții nu știu că radiațiile as-tea electromagnetice le afectează creierul și alte organe copilașilor?".

Înainte de a fi blamată pentru această "exagerare", cititoarea noastră și-ar dori să afle părerea sinceră a celor care s-au grăbit… să-și doteze copiii cu telefon mobil. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 03 Decembrie 2012
Stire din Cetățenești : Ce riscă pensionarii
Miercuri, 05 Decembrie 2012
Stire din Eveniment : Furt din bancă, pe Bulevardul Mamaia
Pagina a fost generata in 0.2033 secunde