Ghidul cetățeanului european

Tratament în țările UE pe baza formularului E112 (2)

242
"Aș vrea să știu cum se poate obține formularul E112 pentru tratament în străinătate. Casa de Asigurări poate refuza cererea? Mă interesează foarte tare aceste drepturi, vă rog, ajutați-mă!" (Lili Ploscaru).

xxx

Dacă ieri, stimată doamnă Ploscaru, am scris despre ceea ce reprezintă acest formular, astăzi, așa cum v-am promis, prezentăm condițiile

în care acesta se eliberează. Așadar, potrivit legislației europene, documentul E 112 va fi eliberat în urma analizei documentației depuse de asiguratul solicitant, care trebuie să conțină dosarul medical, ce va include, pe lângă înscrisuri medicale și raportul medical, din care să rezulte diagnosticul și recomandarea medicală pentru efectuarea tratamentului, precum și o confirmare scrisă a unității sanitare din statul mebru UE cu privire la disponibilitatea acesteia de a acorda respectivului serviciul medical în baza formularului E 112.

Din raportul medical trebuie să rezulte că serviciile medicale de care asiguratul are nevoie se regăsesc în pachetul de servicii de bază (decontate de Fondul Național de Asigurări sociale de Sănătate din România) și faptul că aceste servicii nu se pot acorda în România, în intervalul de timp necesar în mod normal pentru obținerea tratamentului, luând în considerare starea lui de sănătate și evoluția probabilă a bolii. De asemenea, în raportul medical întocmit de medicul curant trebuie specificat în mod explicit și argumentat motivul pentru care serviciul medical nu poate fi acordat într-un interval de timp rezonabil în nicio unitate sanitară din România.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4654 secunde