Puncte de vedere

Violența din școli - o realitate insuficient gestionată

489
8 min citire
"Joaca de copii" de la Colegiul pedagogic, regizată de colegii din clasele mai mari special pentru întâmpinarea unui grup de … boboci, constituie, în prezent, temă de anchetă.
Conform regulamentelor școlare, cea obligată să ia măsuri, care pot duce până la exmatricularea elevilor vinovați, este chiar directoarea prestigioasei instituții de învățământ.
Pentru stoparea fenomenului, unii părinți propun organizarea unui marș simbolic împotriva violenței din școlile constănțene.
l "O strig cu mare, mare strângere de inimă și nu pentru prima oară: foarte mulți elevi din generația de astăzi sunt nerespectuoși și obraznici, au un limbaj vulgar și violent, nu ezită să-și batjocorească până și profesorii, chiar la orele de curs, ce să mai zic, prea puțin le pasă de ceea ce înseamnă respect și bunăcuviință.
Și nu vreau să credeți că bârfesc acum copiii altora! Nicidecum, pentru că și eu am doi băieți, elevi în clasa a X-a, respectiv a XII-a de liceu, și nici ei nu sunt mai breji. Sunt zile în șir când nu ne vorbim din cauza teribilismelor pe care le afișează și cu care eu și soția nu suntem de acord. Cred că nu este zi de la Dumnezeu în care să nu fie câte un mic scandal în familie.
Dar îmi iubesc foarte mult copiii și îmi doresc din tot sufletul să înțeleagă că educația primită în familie este foarte importantă.
Bun, chiar dacă fac tot felul de prostioare, nu sunt niște copii răi. Când au auzit despre incidentul de la Colegiul pedagogic și-au manifestat indignarea. Și nu neapărat pentru gestul lor, cât pentru faptul că în acest scandal sunt implicați viitori pedagogi ai acestei țări. Oare ce le vor spune ei viitorilor elevi despre această ispravă? Pentru ca aceste lucruri să nu se mai petreacă, părerea mea este că ar trebui organizat, la nivelul județului Constanța, un marș împotriva violenței din școli" . (Paul T, din Constanța)
l "Îmi este foarte greu să cred că acele scene stupide, ce făceau deliciul, presupun, al multora, chiar în curtea școlii, nu au fost observate de niciun profesor sau persoană care răspunde de paza colegiului. Probabil că astfel de jocuri sunt la ordinea zilei prin școli și nu deranjează pe nimeni. Altfel, nu se explică atitudinea conducerii liceului, care s-a declarat foarte ofuscată de faptul că isprava învățăceilor dumnealor a ajuns mare subiect de presă.
Tind să cred că dacă așa sunt judecate lucrurile de cei răspunzători de soarta elevilor dintr-un liceu, de elită l-aș numi eu, elevii mai năstrușnici nu se vor da în lături ca pe viitor să repete asemenea ritualuri ciudate, ba, mai mult, la cât sunt de ingenioși, le vor aduce și îmbunătățiri.
Eu cred că vinovați de ceea ce toată lumea știe că se întâmplă rău în școli nu sunt doar elevii, ci și profesorii și părinții. E prea multă libertate și democrație, zău așa, trebuie să se facă ceva concret! Degeaba tot auzim că regulamentul școlar s-a înăsprit, pentru că realitatea demonstrează că unora prea puțin le pasă de reguli. Trebuie exmatriculați autorii acestei fapte incalificabile". (Teodora Panait, din Constanța)
l "Am fost stupefiat să văd câtă inspirație au acești elevi când este vorba despre rele. În loc să se con-centreze pe învățătură, ei nu știu ce să mai inventeze ca să ajungă vedete. Ce au făcut ei este un adevărat sadism, mai ales că-și băteau joc și chinuiau niște copii care abia au terminat școala primară și nu sunt unși cu toate alifiile.
Sugestia mea este ca autorii faptei să fie sancționați sever, iar ceilalți să se abțină să generalizeze situația, pentru că în acest liceu sunt foarte mulți elevi care fac cinste școlii constănțene. Și mai de neînțeles este că episoadele rulau de trei zile în curtea școlii și niciun profesor nu a observat. Asta mă îngrijorează pe mine mai mult decât fapta în sine. Mă gândesc că în aceste condiții, orice se poate întâmpla în curtea școlii, fără ca cineva să intervină. Este un subiect ce trebuie analizat ca lumea, nici-decum bagatelizat, cum încearcă unii să salveze situația. Am fost și eu elevă, dar n-am auzit de jocuri atât de umilitoare. Cred că este cazul să se organizeze un miting pentru stoparea violenței din școli". (Victoria Stoica, din Constanța)
Teoretic, stăm bine: premierul Călin Popescu Tăriceanu le-a cerut, la sfârșitul lunii mai, ministrului Educației, Cristian Adomniței și ministrului Internelor, Cristian David, să pregătească un set de măsuri pentru combaterea violenței în școli, iar măsurile să fie axate pe componenta educativă. Decizia a fost luată după ce un elev de clasa a VIII-a, din Suceava, a murit urmare unei bătăi primite din partea a doi colegi.
Cei care și-au exprimat astăzi punctele de vedere speră ca aceste măsuri să fie serios prelucrate la nivelul tuturor instituțiilor din școli, iar elevii - problemă să beneficieze de consiliere psihologică.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0284 secunde