Generația de probă

E timpul să mă lamentez și eu în generosul spațiu editorial care îmi revine. Nu de alta, dar la 25 de ani chiar nu am nimic mai bun de făcut. La vârsta mea, maică-mea pornea într-o călătorie epică, părăsind ulițele comunei natale și, ajungând la oraș, se integra perfect în măruntaiele unui mamut industrial, primea cadou un apartament comunist, se mărita și, fără să se gândească prea mult, mă făcea pe mine. Sublimă greșeală. A venit revoluția și, din păcate, mulți părinți tineri nu s-au adaptat la tranziție și la nou instaurata democrație, ratând cu eleganță orice șansă de a se îmbogăți.

Drept urmare, la aproape un an de la integrarea în UE, locuiesc cu părinții în același apartament comunist. Ei așteaptă să plec, "să îmi fac un rost în lume", doar ca să se poată lăuda la rudele simandicoase din capitală cu performanța mea de viață. Oricum, nu asta le aduce liniște noaptea. Plecatul de acasă implică un venit lunar serios, din care (cred ei) le voi cumpăra medicamente. Nimic mai mult. Pe de altă parte, eu aștept ca ei să moară, ca să rămân singur în apartament, chit că voi avea 60 de ani atunci. Reușita va fi una tardivă și lipsită de sens, ca și cum ai primi cadou o chitară la o zi după ce ți s-a amputat mâna.

Eu unul sunt împăcat cu faptul că fac parte din generația de probă. Pentru toți cei născuți între 1980 și 1990, societatea nu a oferit mai nimic. Au avut grijă ucrainenii să ne dea un nor radioactiv, într-un acces profund de generozitate. În rest, nimic. La 18 ani, nu au deschis părinții niciun cont secret, din care să îmi dea vreo 10.000 - 15.000 euro, nu am avut parte de nicio bursă de studii sau de orice alt sprijin financiar. Am avut grijă să nu devin un corporatist stupid sau un muncitor plătit la zi, singurele satisfacții pe care le am acum fiind vocabularul destul de consistent și banii de țigări.

În aceste condiții, cum să nu îi urăști pe copiii cărora părinții tineri le-au făcut deja pensii, alocații și burse? E ca și cum te-ai naște și ți s-ar da cadou doi sclavi, care o să muncească 20 ani de-acum înainte, doar ca tu să pornești la drum cu minimum 20.000 euro în buzunar. Într-un fel sau altul, tot copii de bani gata o să fie, oricât s-ar strădui părinții să îi șlefuiască. Eu așa m-aș considera, dacă m-aș naște din nou mâine. M-aș tăvăli în confortul oferit de gradul de îndatorare mare la bancă al părinților mei, m-aș uita le televizor până când nu mai sunt în stare să articulez ceva coerent și m-aș simți ca un zeu ignorant în apartamentul meu, știind că nu trebuie să caut doar fete care au casa lor sau cel puțin apartamente decomandate.

E timpul să mă lamentez și eu în generosul spațiu editorial care îmi revine. Nu de alta, dar la 25 de ani chiar nu am nimic mai bun de făcut. La vârsta mea, maică-mea pornea într-o călătorie epică, părăsind ulițele comunei natale și, ajungând la oraș, se integra perfect în măruntaiele unui mamut industrial, primea cadou un apartament comunist, se mărita și, fără să se gândească prea mult, mă făcea pe mine. Sublimă greșeală. A venit revoluția și, din păcate, mulți părinți tineri nu s-au adaptat la tranziție și la nou instaurata democrație, ratând cu eleganță orice șansă de a se îmbogăți.

Drept urmare, la aproape un an de la integrarea în UE, locuiesc cu părinții în același apartament comunist. Ei așteaptă să plec, "să îmi fac un rost în lume", doar ca să se poată lăuda la rudele simandicoase din capitală cu performanța mea de viață. Oricum, nu asta le aduce liniște noaptea. Plecatul de acasă implică un venit lunar serios, din care (cred ei) le voi cumpăra medicamente. Nimic mai mult. Pe de altă parte, eu aștept ca ei să moară, ca să rămân singur în apartament, chit că voi avea 60 de ani atunci. Reușita va fi una tardivă și lipsită de sens, ca și cum ai primi cadou o chitară la o zi după ce ți s-a amputat mâna.

Eu unul sunt împăcat cu faptul că fac parte din generația de probă. Pentru toți cei născuți între 1980 și 1990, societatea nu a oferit mai nimic. Au avut grijă ucrainenii să ne dea un nor radioactiv, într-un acces profund de generozitate. În rest, nimic. La 18 ani, nu au deschis părinții niciun cont secret, din care să îmi dea vreo 10.000 - 15.000 euro, nu am avut parte de nicio bursă de studii sau de orice alt sprijin financiar. Am avut grijă să nu devin un corporatist stupid sau un muncitor plătit la zi, singurele satisfacții pe care le am acum fiind vocabularul destul de consistent și banii de țigări.

În aceste condiții, cum să nu îi urăști pe copiii cărora părinții tineri le-au făcut deja pensii, alocații și burse? E ca și cum te-ai naște și ți s-ar da cadou doi sclavi, care o să muncească 20 ani de-acum înainte, doar ca tu să pornești la drum cu minimum 20.000 euro în buzunar. Într-un fel sau altul, tot copii de bani gata o să fie, oricât s-ar strădui părinții să îi șlefuiască. Eu așa m-aș considera, dacă m-aș naște din nou mâine. M-aș tăvăli în confortul oferit de gradul de îndatorare mare la bancă al părinților mei, m-aș uita le televizor până când nu mai sunt în stare să articulez ceva coerent și m-aș simți ca un zeu ignorant în apartamentul meu, știind că nu trebuie să caut doar fete care au casa lor sau cel puțin apartamente decomandate.