Pentru sănătatea dumneavoastră

Virusul herpetic

429
1 min citire
"Sunt purtătoare de virus herpetic și aș vrea să-i știu consecințele și cum se transmite infecția. Mă interesează informațiile astea pentru că am rămas însărcinată din greșeală, ca să spun așa" – A. G.
v v v
Dr. Marin Smarandache face, întâi de toate, următoarele precizări: Herpes simplex este un virus care se prezintă sub două forme: VH1 - care determină infecții cu localizare predominant la nivel oro-facial și VH2 care produce infecții genitale. De asemenea virusurile herpetice pot produce atingeri la nivel ocular, visceral, sistem nervos. Transmiterea infecției se face prin contact direct cu leziunile herpetice sau saliva purtătorilor sănătoși pentru VH1; în timp ce VH2 se transmite prin contact sexual sau în timpul nașterii, de la mamă la copil.
Herpesul cu localizare genitală se poate reactiva prin contact sexual și poate constitui o poartă de intrare pentru alte boli cu transmitere sexuală.
Contaminarea cu virusul herpetic în cursul sarcinii poate determina: avort spontan, malformații fetale, naștere prematură, herpes al nou născutului.
Pentru stabilirea diagnosticului se practică examen citologic al secreției vaginale sau teste mai avansate (Elisa, PCR). Pentru a evita transmiterea la copil, înainte de a rămâne însărcinată sunt necesare efectuarea unui consult ginecologic și examen al secreției vaginale, după care se instituie tratamentul specific.
Dacă sunteți gravidă, cea mai bună opțiune pentru a evita transmiterea în timpul nașterii la copil este operația cezariană. În cazul în care infecția se transmite la nou-născut, în spital se va institui tratament corespunzător.
Ceea ce trebuie să faceți acum este să țineți permanent legătura cu un specialist.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.0684 secunde