Pentru a fi scutit de impozitul pe locuință, vrea să cumpere casa de la soția lui

1453
3 min citire
Pentru a fi scutit de impozitul pe locuință,  vrea să cumpere casa de la soția lui - a73b3ce4fc516b20162512ee82ae508f.jpg
Potrivit art. 1307 din Codul Civil, în perioada căsătoriei, tranzacțiile imobiliare între soți, inclusiv cele de vânzare-cumpărare, sunt interzise.
"Sunt beneficiar al Legii 189 cu acte, nu pe vorbe. În lege spune că sunt scutit de impozit pe casă dar realitatea este alta. Recunosc, am scutire pentru televizor și telefon jumătate din abonament, însă valoarea impozitului pentru casă nu se compară cu taxele de care eu sunt scutit în momentul de față. Mi-am dat seama că e vorba de o greșeală și am vrut s-o repar. Dar n-am reușit până acum. Când le-am dus la primărie documentul care îmi dă aceste drepturi, mi s-a spus că pro-prietatea în care locuiesc nu îmi aparține, de aici pleacă ceea ce eu cred că înseamnă nerespectarea legii. Este adevărat, casa în care stau de ani și ani de zile, în care numai eu știu câți bani am băgat pentru întreținere și renovare, este moștenirea soției de la părinții ei. Este și normal să fie pe numele ei, dar asta nu înseamnă că eu sunt un străin în casa aia. Dacă nu vă cer prea mult, aș vrea să știu ce pot face în această situație ca să pot să beneficiez de scutire de impozit pe casă? Pot să trec în vreun fel casa pe numele meu sau la amândoi, poate soția să-mi vândă mie? Vă mulțumesc și aștept să fiu lămurit în această chestiune foarte importantă pentru familia mea!" – S. Aurel, din comuna 23 August.
v v v
Într-adevăr, Legea 189 din 2000 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, acordă o serie de facilități beneficiarilor - precizează consilierul juridic Carmen Gigică.
La fel de adevărat este că în perioada scursă de la promulgarea legii, prin sesizările adresate redacției noastre, persoanelor nemulțumite că nu s-au bucurat de toate drepturile li s-au reproșat erori de interpretare a acestei legi care, e drept, abundă în facilități, una dintre ele fiind și scutirea de la plata impozitului pe locuință, însă cu respectarea anumitor condiții.
În cazul de față, condiția esențială pentru ca S. Aurel să fie scutit de la plata impozitului pe locuință este aceea de a fi proprietarul ei, sau măcar coproprietar, ceea ce nu este cazul.
Mai mult, dorința sa de a găsi o cale de mijloc pentru a nu pierde acest drept, foarte important pentru familia sa cu atât mai mult în vremuri de criză, nu poate fi îndeplinită din principalul motiv că legea exclude tranzacțiile vânzare-cumpărare între soți.
Concret, casa în discuție fiind o moștenire a soției, nu există o formulă legală, nici de donație, nici de vânzare-cumpărare, nici o altă cale care să vă aducă statutul de coproprietar (situație în care s-ar plăti numai jumătate din cuantumul impozitului pe locuință).
Ne pare rău, domnule S. Aurel, însă legislația nu vă avantajează în acest caz. Dacă aveți suspiciuni că vi se refuză alte drepturi prevăzute de această lege, așteptăm să ni le semnalați.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0333 secunde