Doi soţi din India şi-au dat fiul în judecată pe motiv că nu au încă un nepot. Ei i-au dat un termen limită de un an de zile sau, în caz contrar, să le plătească despăgubiri de 50 de milioane de rupii (615.000 de euro).S ...
Doi soți, pompieri militari în zona Cernăuți, și-au trimis copiii, de 3 și 10 ani, în casa unei angajate a ISU Suceava, unde vor rămâne în siguranță timp de câteva zile.Potrivit ISU Suceava, Simona și Alla s-au cunoscut ...
Dacă sunt căsătoriți, iar unul dintre soți nu este pe deplin convins că este pregătit să devină părinte, procedura adopției nici măcar nu poate fi demarată. Cu toate că noua Lege a adopțiilor permite chiar și burlacilor ...
Pentru regăsirea echilibrului sufletesc, foștii parteneri de viață trebuie să facă multe lucruri. Puțini sunt însă cei care știu cât de benefice pentru starea lor de spirit sunt micile reamenajări prin casă.Să împarți lo ...
De regulă, după divorț, soții nu-și mai datorează susținere materială, însă există situații când fosta consoartă are acest drept. Valoarea pensiei de întreținere nu poate depăși un sfert din venitul net, iar obligația de ...
La români, cu mici excepții, s-a moștenit obiceiul ca, atunci când un cuplu se căsătorește, soția să ia numele de familie al soțului, iar dacă divorțează, soția să revină la numele de fată.În situațiile în care ...
Soții care nu au copii și doresc să facă un act prin care, în cazul unui eventual deces, frații nici unuia dintre ei să nu-l poată ataca pe soțul rămas în viață, pot întocmi un testament.Problema este dacă, și în aceste ...
A lucra împreună cu soțul poate să fie un factor care să vă consolideze căsnicia sau, dimpotrivă, să v-o distrugă.Când cel în cauză e chiar soțul tău, nu este ușor să te comporți doar ca o colegă și să păstrezi acea dis ...
"Funcționează donația între soți, cât timp sunt căsătoriți, sau, la nivelul unei familii, numai părinții pot face donații copiilor? Am vrut să aflu informații de la un birou notarial, dar m-au trimis la jurist, că nu au ...
Asta este placa pe care o aude zilnic, de nenumărate ori, din partea unui soț care nu o ajută, nu vine cu soluții mai bune, în schimb comentează și îi face "teoria chibritului" în orice situație, mai puțin în public.
...
Potrivit art. 1307 din Codul Civil, în perioada căsătoriei, tranzacțiile imobiliare între soți, inclusiv cele de vânzare-cumpărare, sunt interzise.
"Sunt beneficiar al Legii 189 cu acte, nu pe vorbe. În lege spune că ...
Mai multe persoane au fost sancționate de polițiștii Secției 4 după ce au făcut scandal chiar în curtea unității.
În cursul zilei de ieri, în jurul orei 18,40, între Iolanda Stamate, de 26 de ani, din Constanța, care d ...
---- Publicitate ----
Cele mai accesate ştiri
Cuget Liber (https://cugetliber.ro/) folosește cookies pentru a imbunătăți experiența utilizatoriilor noștri. Află mai multe sau Sunt de acord