La români, cu mici excepții, s-a moștenit obiceiul ca, atunci când un cuplu se căsătorește, soția să ia numele de familie al soțului, iar dacă divorțează, soția să revină la numele de fată.
În situațiile în care, de dragul copiilor sau din alte motive, soții cad la pace în ceea ce privește păstrarea numelui unuia dintre ei și după divorț, legislația nu le pune nicio piedică. Iar dacă soția ține morțiș să păstreze, și după des-părțire, numele fostului soț, iar acesta nu-și dă acordul, legislația nu o ajută decât din motive "de notorietate".
"Părinții mei au divorțat când eram în clasa a II-a. Am suferit mult când am aflat că tata s-a mutat la altă femeie. Dar cel mai tare m-a durut că mama, care era îngrijitoare la școala mea, n-a mai purtat același nume cu mine. Pe vremea aia, femeile divorțate își reluau numele de fată, ceea ce a făcut și mama. Colegii au profitat de asta, ca să mă jignească tot timpul. Eram cu toții mici, eu mă supăram din orice, ei încercau să-mi aducă aminte de divorțul părinților din orice fleac și să mă pună la zid că sunt rea… Vorbele astea au lăsat răni adânci, tot ce suferi în copilărie nu trece. Soarta face ca și eu să divorțez. La fel ca mama, am o fetiță, care e în clasa a IV-a. Soțul, un om rău, știe cât de mult țin să-mi păstrez numele și, ca să se răzbune că am deschis divorț, mi-a spus clar să-mi iau adio de la numele lui.
Nu-l interesează ce simte copilul… Acum, nu mai e ca pe vremuri, foarte multe femei divorțate păs-trează numele soților, de dragul copiilor. Pentru ele sunt alte legi?" – întreabă o cititoare, care nu și-ar ierta niciodată dacă fiica ei va fi nevoită să treacă printr-o experiență similară cu a ei. Atât de disperată este de situ-ație, încât se consideră capabilă să renunțe la partaj: "Mă pot retrage cu fetița în casa mamei. Sunt în stare să renunț la partaj, numai să-mi cedeze numele după divorț! Ce trebuie să fac pentru asta?".
Rezolvare amiabilă
Referitor la problema păstrării numelui de familie, legiuitorul a stabilit câteva reguli clare, pe care cei care divorțează ar trebui să le cunoască. Însă, după cum ne-a explicat avocatul Aurel Glăvan, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, se revine la numele avut anterior căsătoriei, evident, acest lucru afectând circa 90 la sută dintre femei, știindu-se prea bine că ele sunt cele care iau numele de familie al soțului la momentul căsătoriei. Asta, dacă nu a inter-venit vreo înțelegere între soți, pe baza căreia și instanța să-și fi dat încuviințarea. Însă, în ziua de azi, divorțul se poate pronunța și la notar, și la starea civilă. De asemenea, dacă soțul își dă acordul ca cel care și-a schimbat numele prin căsătorie să îl păstreze și după divorț, ofițerul stării civile sau notarul public să ia act de voința părților și s-o respecte.
Rezolvare… cu de-a sila!
Ca și în cazul prezentat astăzi, dacă soțul nu își dă acordul, atunci numai instanța de judecată poate decide păstrarea numelui, însă numai dacă există motive temei-nice, justificate de interesul unuia dintre soți sau de interesul superior al minorului.
Dar ce înseamnă motive temeinice? Avocatul precizează că, de regulă, în practică, sunt considerate motive temeinice situațiile în care persoana respectivă era cunoscută în activitatea profesională sub acel nume, a publicat lucrări de specialitate fiind consacrată științific sub acest nume, a dobândit notorietate ca artist, scriitor. Însă, instanța este cea care apreciază dacă, prin schimbarea numelui acelei persoane i se produce un prejudiciu moral sau de imagine.
Interesul minorului
Avocatul ne-a spus însă că există și cazuri în care, chiar în lipsa acordului soților, in-stanța poate decide ținând cont de interesul superior al mino-rului. Iar păstrarea aceluiași nume de către ambii părinți este considerată importantă pentru dezvoltarea psihică a copilului. Or, se urmărește ca modificările survenite în viața copilului ca urmare a divorțului părinților să fie cât mai puține, astfel încât să se evite trau-mele majore. Însă, numai instanța este cea care analizează probele și se pronunță în consecință.