Avocatul de pe pânza de păianjen

Atunci când deja nu mai speram, realitatea politică românească a pulsat, în intermitențele ei palide, luminând de data aceasta portofoliul justiției. Și iată că, în mizeria profundă a democrației cu nuanțe de socialism și liberalism, am decupat din ziare o țară în care eroul "de sacrificiu" este acum noul ministru al Justiției.
În caz că mai aveam dubii că disensiunile din ultimele trei luni dintre cele două Palate ar fi altceva decât o scenă de ospiciu, cu țăcăniți notorii, propunerea și, ulterior, rapida "înscăunare" a avocatului Predoiu vine să confirme faptul că zburăm, de fapt, deasupra unui cuib de clovni. Nu pot să cred că în trei luni de zile nu s-a găsit persoana capabilă să ia în mâini hățurile Justiției. Nu pot să cred că, gata, tensiunile dintre președinte și premier au fost dezamorsate ca și când Prozac-ul și-ar fi făcut efectul. Mai mult decât atât, mă întreb ce pretenții de corectitudine mai pot avea înalții aleși atâta vreme cât, în constantele lor rătăciri, au pierdut echilibrul unui taler care se chinuie să atârne legal, moral, corect?
Nu cred nimic despre noul ministru al Justiției și nici nu sunt de părere că el va fi "mielul sacrificat". Nesimțirea veche și recirculată ca, de altfel, și contradicțiile dintre primii doi oameni din stat, stau drept dovadă a unor incompatibilități
care, iată, uneori devin omogene. Paradoxal, zâmbetele și strângerile de mână par să confirme o împăcare în care doar fraierii mai cred. Insectarul ăsta de oameni e imun la dureri, la strigăte, la semnale de alarmă și huiduieli. Lucrurile, principiile, dar mai ales orgoliile după care se ghidează deciziile, atât ale lui Băsescu, cât și cele ale lui Tăriceanu îmi dau senzația lipsei de conștiință a eșecului.
Cică președintele ar fi făcut într-o după amiază, prin acceptarea propunerii lui Cătălin Marian Predoiu, ceea ce n-a făcut în trei luni, evitându-se astfel, și așa numita rocadă pe care liberalii o tot anunțaseră. Aiurea! "Mutarea surpriză", așa cum am observat că numesc cei mai mulți consensul dintre președinție și primul ministru, nu e nici pe departe recunoașterea a ceea ce, până acum, a fost o sinucidere în etape. Fanfaronada bate la ochi, iar zvârcolirea ratată a celor de la care așteptăm, poate, hotărârile cele mai bune, vine ca un "praf în ochi", ținând cont de faptul că proaspătul ministru este, printre altele, unul dintre apropiații mai vechi ai lui Dinu Patriciu. Nu că asta ar conta prea mult, că doar avem lideri maturi din punct de vedere politic, tot atât de mult cât are electoratul educație și satisfacția alegerilor.
Și pentru că o serie de compromisuri dureroase dictează azi în dresajul politic am, nu știu de ce, impresia că instinctul demolator își va spune, și de această dată, cuvântul într-o poveste care rămâne, dincolo de toate fardurile și retușările, o mediocră tentativă de "mică înțelegere". Și parcă aud deja cum pânza de păianjen de pe talerele justiției începe să se crape mai mult ca până acum, mai evident ca niciodată. Că doar, vorba aceea, un avocat se legăna pe o pânză de păianjen.