După șapte ani de așteptare, fundașul central al Farului și soția sa, Rodica, se bucură, în sfârșit, de un copil

Prințesa lui Ion Barbu

555
Lui Ion Barbu, fundașul central al Farului și soției sale, Rodica, li s-a împlinit visul. Își doreau de foarte mult timp un copil, dar acesta, o fetiță, a venit abia după șapte ani. Șapte ani lungi, plini de griji, rugi și speranțe. Rodica a pierdut în acest interval două sarcini, dar atât ei, cât și lui Nelu le-a rămas vie nădejdea că, odată și odată, căsnicia le va fi împlinită de un copil.

Ziua de 21 decembrie 2007 i-a umplut de fericire pe Ion și Rodica. A venit pe lume fetița cuplului, pe care, de curând, au botezat-o Maria Arina. De atunci, totul s-a schimbat pentru fundașul Farului. I-a mers din ce în ce mai bine, atât în viață, cât și pe teren. Este liniștit și împăcat acum.
"Maria Arina este totul pentru noi. Numărul unu. Toată grija și atenția noastră sunt îndreptate asupra ei. După șapte ani de efor-turi și suferință, până la urmă, Dumnezeu ne-a ajutat și ne-a dăruit ce ne doream cu ardoare. Nu ne-am pierdut niciodată speranța că vom avea un copil", a declarat Ion, pentru "Cuget Liber". Barbu este topit după fetița sa, pe care o alintă "prințesa", "zâna" sau "iubita".
"Suntem foarte fericiți. Maria Arina este ceea ce ne lipsea din viață", ne-a spus și Rodica.
De la 2,450 kg și 46 cm la naștere, fetița cuplului Barbu are acum, la două luni și jumătate, aproximativ cinci kg și 58 cm. E sănătoasă și cuminte. Când s-a născut, a avut ceva probleme cu respirația, dându-le iar mari emoții părinților, dar totul e OK acum.
"Nu-i face ea probleme lui tati, îl lasă să se odihnească, știe că trage tare la antrenamente și meciuri", râde Ion, care nici nu concepe ca Maria Arina să nu facă, mai târziu, sport.
"Peste ani, cu siguranță o vom da la un sport. Să vedem ce îi va plăcea. Ea va alege", mai spune stoperul farist.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.9323 secunde