Băiatul care se mișcă bine

752
Constructorii României, oamenii ăia cu sapa, casca și bocancii, veghează pentru tine. Depășesc granițele așteptărilor și îi adaugă pe lista marilor farse, pe lângă o doctrină și o ideologie politice compromise, pe băieții care știu… să se miște bine.
Cu tot scepticismul meu educat și în ciuda tuturor pornirilor de a fi mai tolerantă și de a da acestui guvern o șansă, nu pot să uit că asistăm "pasiv-crizați" la valorizarea nimicului și la totala decredibilizare a discursului politic.
Cum, criza crizelor, poate ajunge cel despre care se spune, cât se poate de peiorativ, că este "baronul Teleormanului" și care, pe deasupra, a fost cercetat de DNA pentru accesarea unor fonduri europene (într-un dosar care s-a tot închis și deschis și redeschis) ministru de Interne? Cum pot să câștige atâta teren interesele din anticamera social-democrată a unor oameni care astă toamnă rânjeau în microfoanele de pe litoral la ideea că da, o femeie poate avea un viitor în plan politic, dar asta în funcție de "cum se mișcă"?!? În ce sens? "În toate sensurile", spunea Liviu Dragnea la începutul lunii septembrie.
Nu cred că mai știm să discernem într-un barometru al valorilor. Atâta vreme cât "comentatorii zilei" "plescăie" calmi și ușor amuzați despre un posibil ministru care are "oarecare probleme de natură penală", dar care e "un bărbat puternic, care se mișcă bine", e clar că începem să ne integrăm dizgrațioși și nesimțiți în haos și derizoriu.
Nimic în contextul actual, nici măcar criza sau mama crizei, nu ne oferă scuze pentru continua rătăcire a actualului guvern în decizii și ordonanțe care fac din cetățeanul de rând cobai al unei Românii care stă să expire, să se împuțească.
În aceeași ordine de idei
n-ar trebui să mă mai mire nici faptul că diseminarea unui ideal al omului politic nu mai există, căci avem de-a face, iată, și cu acest "Marean" care în douăzeci de secunde a pus la punct întreaga agoră politică în splendoarea ei: "Deci… este Liviu Dragnea… Deci, dacă nu am hotărât… Deci… asta e propunerea mea". Acesta a fost, în urmă cu două zile, discursul prin care Vanghelie și-a exprimat, candid cum numai el știe, sus-ținerea fără rezerve față de marele om politic Liviu. Cum care Liviu? Liviu Dragnea, băiatul care se mișcă bine!
Nu mai e nici măcar trist, e de-a dreptul de plâns. Dar asta nu e decât România ca spectacol: hidoasă, paradoxală, refuzând cu încăpă-țânare autocritica. În ce sens? În toate sensurile…

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2391 secunde