Locuințele ieftine construite de municipalitate pentru tineri, dar care nu vor fi achiziționate de aceștia, vor fi cumpărate de Primăria Constanța. Consilierii locali constănțeni vor aproba în ședința programată pentru 29 ianuarie un proiect de hotărâre inițiat de primarul Radu Mazăre.
Edilul șef al Constanței a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă că, i-a asigurat pe constructorii care au contractat lucrările pentru construirea primului cartier de locuințe ieftine din zona Baba Novac că nu vor rămâne cu unitățile locative nevândute. Îngrijorarea constructorilor a pornit de la faptul că, deși suntem la jumătatea lunii ianuarie, s-au semnat foarte puține antecontracte. Este vorba despre 97 de antecontracte semnate până ieri, așa cum a menționat primarul, alte 100 fiind în curs de semnare, și asta în condițiile în care termenul de semnare expiră la 1 februarie.
Mazăre a declarat că nu există, totuși, motiv de îngrijorare pentru că sunt aproximativ 16.000 de cereri, ceea ce ar asigura, în opinia primarului, cumpărători pentru cele 1.044 de locuințe din prima serie a programului.
Primarul a oferit însă și garanția achiziționării de către administrația locală
a eventualelor case rămase fără cumpărător. Dacă bugetul va permite sau nu
o astfel de investiție nu se știe încă, dar nici nu prea se întrevăd motive de îngrijorare, Mazăre invocând modelul achiziționării autobuzelor, a asfaltării drumurilor, adică a cheltuielilor… a la long. Astfel se va apela cel mai probabil la angajarea bugetului local pe mulți ani în acoperirea cheltuielilor pentru plata respectivelor locuințe.
Una peste alta, administrația pare să nu se lase intimidată de faptul că locuitorii Constanței nu mai sunt așa receptivi la proiectul electoral al echipei pesediste, Mazăre anunțând ieri că se gândește acum la câte locuințe să înceapă construcția anul acesta. Pentru 2009, era programat a demara lucrările la alte 2.500 de unități locative.
Hotărârea de consiliu local aprobată pe 29 ianuarie va fi probabil valabilă și pentru următoarele 2.500 de locuințe.
În plus, Mazăre nu a ezitat să admită că "poate dă și guvernul bani pentru asta".
Cât despre mult trâmbițatul proiect din campanie de a se renunța la TVA pentru achiziționarea acestor locuințe, Mazăre a declarat că era vorba de o inițiativă valabilă dacă PSD era singur la guvernare, completând totuși că este cam devreme să se abordeze acest subiect.