Concurs Cavalerul și domnița în primejdie

Nici nu mai contează cine a propus, cine a votat și cine a rămas fără funcție în urma legii pentru mărirea salariilor cadrelor didactice. Băsescu a venit ca un falnic cavaler fără armură și a salvat in extremis domnița aflată în primejdie.
Nu cred că cea mai mare problemă a lui Tăriceanu, în contextul de față, este insuficiența bugetului țării în fața acestei noi provocări, cât oftica în fața măiestriei cu care președintele și-a asumat toate beneficiile electorale ale majorării salariilor și la care a plusat, fără a lăsa subiectul să se răcească, cu o majorare a pensiilor.
Premierul este în fața unui șah etern sau în fața unei capcane ca aceea din jocul de x și zero. Oriunde ar muta sau ar da cu pixul, nu poate decât să cadă mai rău. A ratat momentul demisiei onorabile (nu e pentru el, clar! orice, dar nu demisie, chiar dacă nu mai are decât două luni de mandat, se încăpățânează prostește!), iar acum îi rămân două variante: dacă se resemnează, Băsescu rămâne învingător, iar premierul s-a oțărât degeaba și a vorbit vorbe, după promulgare; dacă se opune prin manevre procedurale care pot ocoli legea, va fi de condamnat și pentru scop (domnița ar rămâne în primejdie), și pentru mijloace (nu e luptă dreaptă), iar efectul electoral va fi devastator.
Foarte puțini se vor gândi că Tăriceanu are un scop nobil, își asumă responsabilitatea pentru salvarea țărișoarei, aflată în fața unei crize de proporții. În primul rând pentru că premierul nu are credibilitate din cauza diverselor manevre electorale încercate până acum, în al doilea rând pentru Loganurile la preț de limuzine de lux, asupra cărora nu s-a pronunțat îndeajuns de ferm, dar și din cauza încăpățânării cu care se agață de funcție, chiar și într-o situație în care demisia l-ar fi salvat.
Și apoi, sunt convinsă că mare parte dintre culorile sumbre pe care Tăriceanu le-a folosit pentru a ne înfățișa tabloul României după mărirea salariilor dascălilor vin din propriul venin secretat ca reacție față de succesul eternului său inamic Băsescu, iar situația nu poate fi atât de catastrofală, cum nu a fost nici anul trecut, după mărirea pensiilor, când rolurile erau exact invers. Paradoxal, România are încă resurse, după ce a fost suptă 19 ani de-a rândul de cohorte de politicieni veroși. Altfel nici nu s-ar mai înghesui atâția la putere…