Cimitirul gravidelor

476
Incidentele cu femei gravide sunt din ce în ce mai frecvente. Ce-i drept, este și o perioadă a anului în care, unde te-ntorci, dai cu ochii de o burtică, de îți faci impresia că cel puțin Constanța, dacă nu toată România, va fi scena unei explozii demografice.
În loc de bucurie, tragediile care se întâmplă mereu - ba un avort auto-provocat, ba moartea unei femei în urma unei întreruperi de sarcină, ba pierderea unui copil în stadiu avansat al sarcinii, ba extirparea uterului în urma "priceperii" și "experienței" vreunui medic ginecolog - ne fac să trăim spaime și indignare.
Câteva gravide pe care le cunosc sunt total derutate de poveștile adevărate pe care le-au citit în ziare sau le-au auzit, învârtindu-se în mediile specifice acestei perioade din viața lor - cabinete ginecologice și saloane de spital. Cum îți recomandă cineva un medic bun, altcineva vine și-ți dezvăluie problemele pe care le-a creat respectivul unei rude sau unei prietene apropiate. În alte cazuri, gravida se duce și ia contact personal cu lipsa de educație sau lipsa de profesionalism ale celui recomandat.
Fiecare medic are cimitirul său, se spune, dar se pare că ginecologii constănțeni (mulți dintre ei, ca să nu generalizăm, pentru că or mai fi oameni competenți, prudenți, responsabili, fără vieți pe conștiință) și-au depășit planul și terenul alocat pentru morminte.
Cu toată depărtarea, femeile iau în calcul să apeleze la medici din Medgidia sau din Mangalia, foarte lăudați de paciente. În plus, și secțiile de ginecologie și maternitate ale spitalelor din aceste orașe mai mici sunt mai dotate și oferă mai mult confort decât saloanele din Spitalul Județean. La avantaje se adaugă și nivelul șpăgilor, incomparabil mai mic. De fapt, la Constanța, în toate secțiile, nu numai la ginecologie și maternitate, se vehiculează niște sume despre care nu se vorbește nici în spitalele din capitală.
Perioada sarcinii, atât de dificilă pentru o femeie, este îngreunată încă de purtările personalului medical, de condițiile proaste oferite de sistemul sanitar, de cheltuielile enorme și de alegerile dificile pe care trebuie să le facă, alegeri de care depind - ultimele evenimente dovedesc asta! - viața ei și a copilului.
Până la urmă, se pune întrebarea cum să mai faci copii aici, când în fiecare zi auzi câte o poveste macabră în care personaj principal negativ este vreun ginecolog celebru și foarte scump?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.917 secunde