Continuă audierile secrete în procesul fraților Vasea

468
3 min citire
Audierile în procesul fraților Mihăiță și Traian Vasea și al altor patru membri ai lumii interlope au continuat, ieri, la Tribunalul Constanța, în ședință secretă. După apelarea cauzei, magistratul Doina Drăguinea a pus în discuția avocaților desfășurarea ședinței de judecată fără publicitate, făcând din nou referire la demnitate și la prezumția de nevinovăție de care ar trebui să beneficieze inculpații implicați.
Majoritatea avocaților și-a exprimat opinia în sensul audierii persoanelor implicate fără publicitate. Avocatul părților vătămate, Cătălin Filișan, a solicitat instanței ca audierea să aibă loc în prezența publicului, însă instanța a dispus eliberarea sălii. Nici de această dată, presa nu a avut dreptul de a participa la audieri. În astfel de condiții, ne întrebăm de ce magistratul nu se gândește la demnitatea tuturor inculpaților din dosarele care se află pe rolul tribunalului, astfel încât toți să se bucure de păstrarea intactă a demnității și de prezumția de nevinovăție? Până la urmă, cu toții ar trebui să fim egali în fața legii și a Justiției.
Reamintim că, la începutul lunii mai, cei șase membri ai lumii interlope au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunilor de tentativă de omor, loviri sau alte violențe și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice. Este vorba de două grupări rivale, care s-au constituit, potrivit anchetatorilor, începând cu anul 2005, și care s-au "ciocnit" violent de nenumărate ori, au distrus sau incendiat localuri și mașini, lăsând în urma lor victime grav rănite.
Anchetatorii au stabilit că timp de doi ani, cele două grupări s-au răfuit între ele, ori de câte ori au avut prilejul, ca două bande rivale, fie pentru reglarea unor conturi, fie pen-tru alimentarea unor orgolii personale de impunere a supremației uneia în detrimentul celeilalte grupări.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0367 secunde