Demnitate de vânzare. E super ofertă!

Constanța e un paradox. Constanța e orașul în care clișeul ăla cu, vezi Doamne, advertising-ul politic "îmbinarea vechiului cu noul", e de domeniul trecutului. La noi, "noul" intră cu bocancii, cazmaua și sapa în viața oamenilor, luându-le, fără drept de apel, dreptul la aer curat, dreptul de a se plimba prin parcuri. Firește, mall-urile țin de acea "față de oraș european", parvenit și strâmb, urâțel și defect. În muzeul vieții cotidiene din Constanța, reperele arhitecturale și chiar și cele naturale ale zilei de ieri au mari șanse să dispară azi, atâta vreme cât autorizațiile pentru noi și noi construcții apar ca ciupercile după ploaie. Ce mai contează că se betonează și se cimentează ca la balamuc, ce mai contează că mâine, poimâine o să te plimbi cu bicicleta și rolele pe bloc…
Eterna și fascinanta urbe tomitană e mobilată cu maidanezi care atentează la viața voastră, a copiilor, a nepoților voștri. Eterna și fascinanta metropolă europeană geme sub gunoaie, sub nesimțirea unor "zei" de mâna a șaptea care fie nu vor să știe, fie nu au știut vreodată că, dincolo de teoria bățului de chibrit, omniprezentă în discursurile lor, rămân niște oameni care, iată, au probleme care durează mai mult decât bălăcăreala electorală.
Mai mult însă decât toate neconcordanțele, toate cacofoniile urbane, toate imensele suprafețe înecate în moloz, de dragul fetelor în chiloți roșii, Constanța e mobilată, din ce în ce mai des în ultima vreme, de câteva aglomerări umane (în sensul cât se poate de propriu al cuvântului), bătrâne și umile.
Sunt pensionarii care stau la cozi pentru pomeni, electoratul fidel al actualei administrații locale, populația care, în aerul ei bolnav-carnavalesc (iertată fie-mi o oarecare nuanță de cinism, e totuși amar!) nu îmi inspiră decât milă. Pentru fiecare tăiere de panglică roșie, pentru fiecare inaugurare de club, mall, bloc devenim martorii oculari ai comerțului de voturi, de așa numite convingeri doctrinare, de demnitate și rușine.
Unii dintre bătrâni nu vor să fie filmați atunci când își primesc sacoșa lunară. Plecându-și privirile și ezitând să spună ceva, participă, și ei, la creditul ăsta… doar cu buletinul, vorba reclamei.
Cu alte cuvinte, demnitatea se vinde, o dată pe lună, pe lângă cluburile de pensionari, pe lângă magazine, și musai pe lângă niște camere de filmat. Să se vadă, domne, câte se fac, în maneaua asta oferită cu generozitate, pentru bătrânii Constanței, din banii lor.
"Demnitate de vânzare!… Demnitate de vânzare!", strigau câțiva funcționari. "E super ofertă!", insistă ei. Nici măcar nu poți să spui că "dincolo era mai ieftin". Aici e gratis. Își dau totul pe nimic.