Departe de brandul dezlănțuit

Nu cred atât în ideea de brand turistic al României, ci în aceea a imaginii fidele unei țări ce se recompune după 50 de ani de totalitarism. Nu cred în direcționarea neinspirată a zeci de milioane de euro, fie ei și bani europeni, în crearea sau copierea vreunui logo sau a unui slogan care să reprezinte, la nivel național și internațional, o societate care se trezește greu din somnul tranziției și care are acest talent incontestabil: de a se îngropa pe sine, puțin câte puțin, în fiecare zi.
Cred, însă, în ideea de promovare, atât în ceea ce privește Constanța, cât și în ce privește România, a acelor sisteme de valori, a vestigiilor și simbolurilor care, pe undeva, au reverberații adânci în mentalul colectiv și, mai ales, în plan afectiv. Dar să mă explic… Nu de etichete pe borcane de murături și dulcețuri este nevoie, nu de campanii care presupun deplasări în străinătate, pe bani publici, a "inspiraților" din PR, remunerați nepermis de mult de către ministere, pentru a face teoria frunzei sau a drumețiilor sau, eventual, a costumului național. La drept vorbind, cu tot respectul, nu știu nici dacă de Ilie Năstase, Nadia Comăneci sau Hagi este nevoie ca să ne afirmăm identitar și dincolo de spațiul carpato-danubiano-pontic. Nu fiindcă le-aș nega rezultatele, meritele sau talentul, în fața cărora, de altfel, mă înclin, ci pentru că eu cred că specificitatea, caracterul unic și inconfundabil al acestei țări situate încă la periferia Uniunii Europene rezidă și în farmecul unui obicei din Bucovina sau al unei icoane dintr-una din mănăstirile din Moldova sau într-una din casele văruite simplu, în bleu pastel, dintr-un sat de pe malurile Dunării. Acolo unde nu există niciun cod de bare, acolo unde șmecherii ăștia care "branduiesc" țara n-au călcat vreodată, acolo unde nici reprezentanții Ministerului Turismului n-au revenit după ce s-au "avântat" în vreun soi de "team building". Suportat, și acela, tot din bani publici.
Am impresia că, în loc să punem accent pe acele imagini, povești și decoruri cu gust și parfum de autentic, de istorie și tradiție și, de ce nu?, de cosmopolitism, dacă ne referim, din nou, la Constanța, încercăm să recreăm ceea ce, de fapt, România nu este. Pentru că țara asta nu e sinonimă nici luxului din turism, acolo unde, din păcate, încă trăim vremuri când serviciile par similare celor din India, dar accesibile la prețurile din Germania, nici infrastructurii fără cusur - România suferă efectiv din cauza lipsei sistemelor de canalizare și alimentare cu apă, iar de starea drumurilor nu mai amintim aici - și nici cu evenimente internaționale de amploare organizate ireproșabil.
Țara asta complexată n-are nevoie de proiecte de promovare stufoase, care mor, din cauza birocrației, încă de dinainte de a se fi născut. Pentru că are toate acele elemente, condimente, detalii care o pot transforma într-o destinație eternă și fascinantă - și nu există aici nicio urmă de ironie -, dar pentru asta trebuie să ne pese. Să nu mai scuipăm peste istorie, peste cultură, peste monumente, peste muzee. Să nu mai așteptăm ca acele clădiri din patrimoniul național să se dărâme în speranța de a pune mâna pe vreun teren numai bun pentru o speculație imobiliară.
Toate bijuteriile din Peninsulă pot fi resuscitate în ideea de a reda Constanței măcar puțin din respectul pe care-l merită orașul port. Toată moștenirea vechiului Tomis poate fi trezită la viață, scuturată de praf și de molii, de pânze de păianjen și de nepăsare pentru a da prezentului fie doar și o parte din strălucirea trecutului. Și, de fapt, acestei Românii ponosite și peticite i se poate scoate, din lada de zestre, tot ce are ea mai frumos, dar departe de reclama ieftină și prost gândită, încadrată în clișee de doi bani. În definitiv, de asta are nevoie țara asta: de o campanie de imagine departe de brandul dezlănțuit, cât mai aproape de valoare, de culoarea nealterată, de povestea care spune ceva: adevărul.