Concurs Fără martiri aici!

Plănuiam să închei anul cu un editorial optimist, luminos, plin de speranțe pentru 2008. Dar s-a întâmplat oribilul asasinat al unei eroine, Benazir Bhutto. Nu atât violența și teroarea m-au impresionat, cât imensul risc asumat conștient de o femeie care a avut o misiune în viață.
O femeie învățată, frumoasă, realizată din toate punctele de vedere - studii politice, filozofice și economice la Harvard și la Oxford, căsătorită, mamă a trei copii, de două ori prim ministru, întâia oară la 35 de ani - care a ales să se întoarcă în țara ei, cu toate că viața îi era amenințată. A stat cu sabia deasupra capului pentru a-și împlini idealul democratic, pentru a lupta, prin mijloace electorale, pașnice, împotriva conducerii militare a Pakistanului. Sabia a căzut, în cele din urmă, transformând-o într-o martiră a poporului din care provenea.
Este imposibil să nu admiri un astfel de om, cu o existență care are semnificație dincolo de cotidianele nevoi fizice sau comunele idealuri de propășire personală ori familială.
Vorbeam ieri cu un prieten (tânăr politician român, de mică anvergură) care o vedea pe Bhutto ca pe o femeie cu o idee fixă, fără mari șanse de reușită, deci promovând un demers inutil. O femeie credulă, care a riscat inutil, fără nici un beneficiu. Iar aceasta este o viziune absolut normală, într-o lume ca a noastră, în care micul pragmatism de partid blochează orice ocheadă aruncată în zona politicii adevărate, aceea care are drept scop ridicarea unui popor și alte asemenea idealuri care ne par foarte sforăitoare, căci imposibil de atins. Trăim într-o lume, o țară în care orice idee nobilă, orice intenție bună se lasă copleșite de conjunctura mizerabilă și de conștiința inutilității și imposibilității de a schimba ceva.
Ce garanție avea Benazir Bhutto că misiunea îi va fi continuată după moarte?, m-a întrebat amicul. Nicio garanție că va avea succes, nicio garanție că sacrificiul va însemna ceva, doar curaj supraomenesc și idealuri mărețe. Așa sunt făcuți eroii, așa erau și tinerii care au murit în 1989 pentru democrație în România. Numai că acestea sunt calități pe care politicianul român, departe de a le poseda, și-a petrecut ultimii 18 ani înăbușindu-le oriunde se iveau. Fără martiri aici, se-aude?