Concurs Gustul apei din tanc

Când m-am apucat să tastez prima variantă a acestui articol, mă înarmasem cu o bardă imaginară, gata să-mi croiesc sângeroasă cale către vinovații dispariției vaselor românești… care-or fi ăia, eu unul habar n-am cine a făcut praf sutele de vapoare pe care ni le-a lăsat regimul lui Ceaușescu, până nu se pronunță niște instanțe. Însă s-au scurs destule lacrimi de crocodil pe umărul răposatei flote ca să mai vărs și eu câteva.
Așa că m-am reorientat și mi-am adus aminte că, practic, am doi tați marinari la bază. La ora actuală, amândoi lucrează la mii de leghe depărtare, tot în medii marine, ca să spun așa, însă nu mai navigă efectiv. Deci, copilăria și adolescența mi-au fost împărțite între două figuri paterne pe care le zăream periodic, doi bărbați care, după luni de dispariție, în care țineam legătura prin radiograme, soseau încărcați de blugi, cafea, spray-uri 8x4 și gumă de mestecat. Normal, nu amândoi în același timp, ha-ha! Noi, copiii, stăteam, mestecam "cingo" și beleam ochii la auzul unor nume precum Port Said, Valparaiso, Shanghai, Cape Town, Rotterdam, Gdansk, Singapore…
Și înțelegeam mai greu de ce, după doar două-trei luni, acești bărbați erau nevoiți să plece din nou, și iar, și iar, într-un etern ciclu îmbarcare-debar-care. Ulterior, am auzit de la tata nr. 2 expresia "tată, când bei o dată apă din tanc, alta nu-ți mai trebuie". Vorbea, evident, de tancul unui vapor, chiar dacă eu mă întrebam ca prostu’ de când au pus tancuri pe nave.
Dacă vaporenii au sau nu neveste în fiecare port, dacă plâng sau nu în cabinele lor de dorul femeii și copiilor lăsați acasă, dacă toți și-au jurat că "ăsta e ultimul voiaj", chiar nu mai știu. Însă toți au sorbit apă din tanc. Pe lângă asta, pentru ei, Evianul e doar lichid cu bule.

Când m-am apucat să tastez prima variantă a acestui articol, mă înarmasem cu o bardă imaginară, gata să-mi croiesc sângeroasă cale către vinovații dispariției vaselor românești… care-or fi ăia, eu unul habar n-am cine a făcut praf sutele de vapoare pe care ni le-a lăsat regimul lui Ceaușescu, până nu se pronunță niște instanțe. Însă s-au scurs destule lacrimi de crocodil pe umărul răposatei flote ca să mai vărs și eu câteva.
Așa că m-am reorientat și mi-am adus aminte că, practic, am doi tați marinari la bază. La ora actuală, amândoi lucrează la mii de leghe depărtare, tot în medii marine, ca să spun așa, însă nu mai navigă efectiv. Deci, copilăria și adolescența mi-au fost împărțite între două figuri paterne pe care le zăream periodic, doi bărbați care, după luni de dispariție, în care țineam legătura prin radiograme, soseau încărcați de blugi, cafea, spray-uri 8x4 și gumă de mestecat. Normal, nu amândoi în același timp, ha-ha! Noi, copiii, stăteam, mestecam "cingo" și beleam ochii la auzul unor nume precum Port Said, Valparaiso, Shanghai, Cape Town, Rotterdam, Gdansk, Singapore…
Și înțelegeam mai greu de ce, după doar două-trei luni, acești bărbați erau nevoiți să plece din nou, și iar, și iar, într-un etern ciclu îmbarcare-debar-care. Ulterior, am auzit de la tata nr. 2 expresia "tată, când bei o dată apă din tanc, alta nu-ți mai trebuie". Vorbea, evident, de tancul unui vapor, chiar dacă eu mă întrebam ca prostu’ de când au pus tancuri pe nave.
Dacă vaporenii au sau nu neveste în fiecare port, dacă plâng sau nu în cabinele lor de dorul femeii și copiilor lăsați acasă, dacă toți și-au jurat că "ăsta e ultimul voiaj", chiar nu mai știu. Însă toți au sorbit apă din tanc. Pe lângă asta, pentru ei, Evianul e doar lichid cu bule.