Concurs Huo!

Piesa proastă de teatru care se joacă în Constanța, șușanea, cum o numea un cititor în comentariul postat pe site-ul ziarului, continuă astăzi cu încă un act. Nici nu mai știm ce număr are actul, de atâția ani, de când se joacă, le-am pierdut șirul.
Ne-am pierdut răbdarea noi, spectatorii, darămite ei, actorii! Pentru că, spre deosebire de piesele montate în scenă, ei își joacă aici viețile și destinele artistice. Și e important să-și aducă aminte de un lucru simplu: nu s-ar fi aflat în situația dată dacă, în august 2004, o minte sucită sosită de aiurea nu ar fi căutat să revoluționeze instituțiile culturale ale orașului în cel mai prost posibil mod.
Artiștii iubiți de publicul constănțean de teatru s-au trezit într-o instituție care nu era casa lor, în care trebuia să se arate mulțumiți că au fost păstrați, de vreme ce colegi mai ghinioniști au ajuns pe drumuri.
Oportuniștii s-au orientat rapid în ce direcție să-și îndrepte sprijinul și vorbele dulci pentru a-și prezerva privilegiile și, poate, a obține altele noi. Cei care au fost contra scenariștilor, sprijinindu-și colegii eliminați din distribuție, au fost împinși în roluri negative, apoi ținuți departe de scenă. N-a fost chiar așa de greu pentru actori să suporte situația, nu era o premieră, doar o altă montare. Și-au înghițit vorbele amare, așa cum o făceau și înainte de revoluție, și au continuat să-și facă meseria, să joace, pe scenă și în culise. Era important să joace pentru că asta știu să facă.
Mai rău a fost pentru cei ejectați din teatru, care n-au avut altă scenă decât cea a instanțelor de judecată, pe care nu poți să te manifești în totală libertate… artistică… Totuși, ei nu au fost siliți să joace atâta "teatru", arătând respect și adorație conducătorilor detestați.
S-au făcut destule liste de semnături în teatrul constănțean, cred că nimeni nu le mai știe numărul, cei acceptați s-au dezis în multe rânduri și în multe feluri de ghinioniștii goniți, argumentul fiind mereu același: dacă vrei să-ți păstrezi pâinea, semnează! Mizeria umană a avut loc să se desfășoare plenar, fiind probabil mulți care și-au păstrat slujbele, dar și-au pierdut respectul față de propriile persoane…
De câteva luni, cei izgoniți au câștigat o luptă importantă, apoi au fost din nou respinși, dar, cu ajutorul prefectului, ar putea să întoarcă deznodământul în favoarea lor. Cei rămași se simt amenințați, lingăii ar putea să piardă toate rezultatele muncii asidue din ultimii ani, iar obedienții ar putea să constate că au înghițit degeaba atâtea umilințe. Când gongul final va suna, ei contemplă eventualitatea de a se regăsi în roluri umile, invizibile, alții fiind eroii care vor capta întreaga atenție și toate aplauzele publicului.
Într-o ultimă încercare de a păstra lucrurile așa cum sunt, de a se menține într-o situație nedemnă și de a-și renega încă o dată foștii colegi, astăzi, actorii ies sau sunt scoși în stradă. Poate vor fi aplaudați de un public neavizat, poate vor fi ignorați de victime, dar eu cred că ar trebui goniți cu Huo!

Piesa proastă de teatru care se joacă în Constanța, șușanea, cum o numea un cititor în comentariul postat pe site-ul ziarului, continuă astăzi cu încă un act. Nici nu mai știm ce număr are actul, de atâția ani, de când se joacă, le-am pierdut șirul.
Ne-am pierdut răbdarea noi, spectatorii, darămite ei, actorii! Pentru că, spre deosebire de piesele montate în scenă, ei își joacă aici viețile și destinele artistice. Și e important să-și aducă aminte de un lucru simplu: nu s-ar fi aflat în situația dată dacă, în august 2004, o minte sucită sosită de aiurea nu ar fi căutat să revoluționeze instituțiile culturale ale orașului în cel mai prost posibil mod.
Artiștii iubiți de publicul constănțean de teatru s-au trezit într-o instituție care nu era casa lor, în care trebuia să se arate mulțumiți că au fost păstrați, de vreme ce colegi mai ghinioniști au ajuns pe drumuri.
Oportuniștii s-au orientat rapid în ce direcție să-și îndrepte sprijinul și vorbele dulci pentru a-și prezerva privilegiile și, poate, a obține altele noi. Cei care au fost contra scenariștilor, sprijinindu-și colegii eliminați din distribuție, au fost împinși în roluri negative, apoi ținuți departe de scenă. N-a fost chiar așa de greu pentru actori să suporte situația, nu era o premieră, doar o altă montare. Și-au înghițit vorbele amare, așa cum o făceau și înainte de revoluție, și au continuat să-și facă meseria, să joace, pe scenă și în culise. Era important să joace pentru că asta știu să facă.
Mai rău a fost pentru cei ejectați din teatru, care n-au avut altă scenă decât cea a instanțelor de judecată, pe care nu poți să te manifești în totală libertate… artistică… Totuși, ei nu au fost siliți să joace atâta "teatru", arătând respect și adorație conducătorilor detestați.
S-au făcut destule liste de semnături în teatrul constănțean, cred că nimeni nu le mai știe numărul, cei acceptați s-au dezis în multe rânduri și în multe feluri de ghinioniștii goniți, argumentul fiind mereu același: dacă vrei să-ți păstrezi pâinea, semnează! Mizeria umană a avut loc să se desfășoare plenar, fiind probabil mulți care și-au păstrat slujbele, dar și-au pierdut respectul față de propriile persoane…
De câteva luni, cei izgoniți au câștigat o luptă importantă, apoi au fost din nou respinși, dar, cu ajutorul prefectului, ar putea să întoarcă deznodământul în favoarea lor. Cei rămași se simt amenințați, lingăii ar putea să piardă toate rezultatele muncii asidue din ultimii ani, iar obedienții ar putea să constate că au înghițit degeaba atâtea umilințe. Când gongul final va suna, ei contemplă eventualitatea de a se regăsi în roluri umile, invizibile, alții fiind eroii care vor capta întreaga atenție și toate aplauzele publicului.
Într-o ultimă încercare de a păstra lucrurile așa cum sunt, de a se menține într-o situație nedemnă și de a-și renega încă o dată foștii colegi, astăzi, actorii ies sau sunt scoși în stradă. Poate vor fi aplaudați de un public neavizat, poate vor fi ignorați de victime, dar eu cred că ar trebui goniți cu Huo!