În exces

În general, îmi place să fac toate lucrurile în exces. Dacă ești moderat înseamnă că ții la sănătatea ta, că ți-e teamă de moarte (în niciun caz de impactul morții tale asupra celorlalți, cum spun toți egocentricii mascați) și că, de fapt, vrei să trăiești mult, ca să apuci să te bucuri de strănepoți, de pensia de stat, dublată de cea facultativă, și de invențiile tehnologice din 2100 toamna.
Când faci exces de ceva, descoperi mai ușor lucruri despre tine. Spre exemplu, dacă fumezi trei pachete de țigări într-o zi, vei afla că și plămânii au o limită. Dacă citești 10 ore pe zi, constați cu stupoare că IQ-ul tău de 150 este mort în fața oboselii fizice și că nu mai înțelegi nimic din ce ai citit în ultimele 5 ore. și tot așa.
Acum, mă joc în exces World of Warcraft, un joc multiplayer online, cu peste opt milioane de adepți, care se întâlnesc într-o lume imensă și fac aproape tot ce se poate face în viața reală, cu excepția sexului și mersului la toaletă. În acest joc, toți sunt eroi, ceea ce nu înseamnă însă că nu există pături sociale. În funcție de nivelul la care ai ajuns, între 1 și 70, ești sau nu acceptat în anumite cercuri. Ideea e că nu vei vedea pe nimeni care să fie angajat la magazinul de arme de la colț. Toți au o șansă reală de a ajunge cei mai buni. Un gând liniștitor, spun eu.
Problema e că atunci când te naști erou, te simți indestructibil și uiți că micul omuleț de pe monitor este controlat de tine, un om cu multe defecte, fobii și prejudecăți. Și tot ce este dominant în tine - xenofobie, rasism, egoism, misoginism sau mizantropie – ajunge în lumea virtuală, unde, teoretic, nu există nici granițe, nici state, nici bariere culturale.
Tot jucând în exces, am aflat că îmi place să intru în grupuri cu persoane care se joacă în mod profesionist, fără să se laude în prealabil că sunt cei mai tari de pe continent. Coincidență sau nu, vreo trei români am întâlnit, care se lăudau că măcelăresc tot, și au murit la prima luptă sau în timp ce se certau care să primesacă sabia de pe cadavrul unei elite de level mai mare. La polul opus, m-am întâlnit în mijlocul unei mlaștini cu un finlandez, care m-a ajutat timp de trei ore fără să scoată o vorbă. La sfârșit, de-abia, a spus "Ai grijă. Succes!".
De asemenea, am aflat că mă enervează cerșetorii, care nici măcar într-o lume în care nu se moare de foame sau de sete nu sunt în stare să facă ceva, evreii, care nu mai știu cine este sau nu este german și ignoră avatarele tuturor, comportâdnu-se ca niște naziști cu toată lumea și, nu în ultimul rând, românii, care ar fi trebuit să aibă o clasă specială pe joc.
Românii nu te ajută decât dacă au ceva de câștigat, se bat între ei ca să își demonstreze unul altuia care este mai tare, în timp ce tu rămâi singur în fața a trei inamici, se înghesuie să ia toată prada și mor cu mâna pe ea, deoarece nu mai sunt atenți, omoară toți ungurii pe care îi prind și nu au în vocabular termenul "onoare". Dacă sunt level 70 și văd un inamic de level 1, vor sări cinci să îl omoare. Îți spun că ești un retard fără viață, deoarece te joci jocul ăsta, și că ei nu sunt așa, pentru că seara trecută au stat și au băut până la 6 dimineața. Se oftică dacă îi învingi într-un duel și nu mai intră în joc o săptămână întreagă, apoi te caută și te bat la cap ore în șir să te mai duelezi o dată cu ei. Dacă îi bați de 10 ori la rând și ei căștiga al 11-lea duel, vor râde de tine o zi, pentru că ești fraier și ei sunt campioni.
Toate sunt situații reale, pe care le-am trăit, în timp ce mă jucam în exces. Mult hulita dependență de o lume virtuală nu este deloc mai rea decât dependența de televizor, de mersul în cluburi sterile, de aprecieri, de lingușelile zilnice pe lângă șef, de a bea bere la sticlă mare cu toți frații, seară de seară, de a avea cele mai scumpe farduri și poșete și accesorii pentru inelul de la degetul mic și de a te îngropa în multe lucruri inutile, cum ar fi mobilă, gresie, mașină în leasing, telefon mobil cu hărți și cameră de luat vederi și sute de alte gadgeturi scumpe și perisabile. Deci, gura!

În general, îmi place să fac toate lucrurile în exces. Dacă ești moderat înseamnă că ții la sănătatea ta, că ți-e teamă de moarte (în niciun caz de impactul morții tale asupra celorlalți, cum spun toți egocentricii mascați) și că, de fapt, vrei să trăiești mult, ca să apuci să te bucuri de strănepoți, de pensia de stat, dublată de cea facultativă, și de invențiile tehnologice din 2100 toamna.
Când faci exces de ceva, descoperi mai ușor lucruri despre tine. Spre exemplu, dacă fumezi trei pachete de țigări într-o zi, vei afla că și plămânii au o limită. Dacă citești 10 ore pe zi, constați cu stupoare că IQ-ul tău de 150 este mort în fața oboselii fizice și că nu mai înțelegi nimic din ce ai citit în ultimele 5 ore. și tot așa.
Acum, mă joc în exces World of Warcraft, un joc multiplayer online, cu peste opt milioane de adepți, care se întâlnesc într-o lume imensă și fac aproape tot ce se poate face în viața reală, cu excepția sexului și mersului la toaletă. În acest joc, toți sunt eroi, ceea ce nu înseamnă însă că nu există pături sociale. În funcție de nivelul la care ai ajuns, între 1 și 70, ești sau nu acceptat în anumite cercuri. Ideea e că nu vei vedea pe nimeni care să fie angajat la magazinul de arme de la colț. Toți au o șansă reală de a ajunge cei mai buni. Un gând liniștitor, spun eu.
Problema e că atunci când te naști erou, te simți indestructibil și uiți că micul omuleț de pe monitor este controlat de tine, un om cu multe defecte, fobii și prejudecăți. Și tot ce este dominant în tine - xenofobie, rasism, egoism, misoginism sau mizantropie – ajunge în lumea virtuală, unde, teoretic, nu există nici granițe, nici state, nici bariere culturale.
Tot jucând în exces, am aflat că îmi place să intru în grupuri cu persoane care se joacă în mod profesionist, fără să se laude în prealabil că sunt cei mai tari de pe continent. Coincidență sau nu, vreo trei români am întâlnit, care se lăudau că măcelăresc tot, și au murit la prima luptă sau în timp ce se certau care să primesacă sabia de pe cadavrul unei elite de level mai mare. La polul opus, m-am întâlnit în mijlocul unei mlaștini cu un finlandez, care m-a ajutat timp de trei ore fără să scoată o vorbă. La sfârșit, de-abia, a spus "Ai grijă. Succes!".
De asemenea, am aflat că mă enervează cerșetorii, care nici măcar într-o lume în care nu se moare de foame sau de sete nu sunt în stare să facă ceva, evreii, care nu mai știu cine este sau nu este german și ignoră avatarele tuturor, comportâdnu-se ca niște naziști cu toată lumea și, nu în ultimul rând, românii, care ar fi trebuit să aibă o clasă specială pe joc.
Românii nu te ajută decât dacă au ceva de câștigat, se bat între ei ca să își demonstreze unul altuia care este mai tare, în timp ce tu rămâi singur în fața a trei inamici, se înghesuie să ia toată prada și mor cu mâna pe ea, deoarece nu mai sunt atenți, omoară toți ungurii pe care îi prind și nu au în vocabular termenul "onoare". Dacă sunt level 70 și văd un inamic de level 1, vor sări cinci să îl omoare. Îți spun că ești un retard fără viață, deoarece te joci jocul ăsta, și că ei nu sunt așa, pentru că seara trecută au stat și au băut până la 6 dimineața. Se oftică dacă îi învingi într-un duel și nu mai intră în joc o săptămână întreagă, apoi te caută și te bat la cap ore în șir să te mai duelezi o dată cu ei. Dacă îi bați de 10 ori la rând și ei căștiga al 11-lea duel, vor râde de tine o zi, pentru că ești fraier și ei sunt campioni.
Toate sunt situații reale, pe care le-am trăit, în timp ce mă jucam în exces. Mult hulita dependență de o lume virtuală nu este deloc mai rea decât dependența de televizor, de mersul în cluburi sterile, de aprecieri, de lingușelile zilnice pe lângă șef, de a bea bere la sticlă mare cu toți frații, seară de seară, de a avea cele mai scumpe farduri și poșete și accesorii pentru inelul de la degetul mic și de a te îngropa în multe lucruri inutile, cum ar fi mobilă, gresie, mașină în leasing, telefon mobil cu hărți și cameră de luat vederi și sute de alte gadgeturi scumpe și perisabile. Deci, gura!