Moartea are ochii albaștri?

Într-una din zilele din viitorul nu foarte îndepărtat vom păși printre cadavre fără ca măcar să facem gestul de a ne pune o mână la ochi, fără a mai trăi sau, cel puțin, mima sentimente de milă, de groază, de frică. Ca niște statuete din gheață, perfect zămislite de vreun artist super extra post modernist futurist, ne vom criogena emoțiile, slăbiciunile, temerile.
Vom fi (ce trist!) mai tari decât piatra și ne vom cenzura până la dispariție memoria identitară. Vom pierde cipul umanității noastre, având grijă să
ne conservăm, așa cum trebuie, imaginea publică, statutul de "oameni civilizați" ai secolului XXI.
Și-au cumpărat niște CD-uri cu Lenny Kravitz, au fost la un concert Buena Vista Social Club, au văzut un documentar cu Edith Piaf, au stat la coadă la pop corn și s-au uns cu ulei de nucă de cocos. După plimbarea prin mall, că doar ploua cu reduceri, cu promoții, cu chilipiruri, s-au dus la plajă, undeva în sudul Italiei, la vest de Napoli. Aici, dezgoliți de ultimele fâșii din ceea ce bunicii noștri numeau omenie, câțiva italieni au lăsat soarele să-i înghită în plăcerea fără de margini a unei zile petrecute la plajă. La doar câțiva metri de ei, două fetițe, două țigăncușe, zăceau lipsite de suflare, de viață, de tot ce au însemnat pentru ele visele, și așa destul de puține, ale unor copilării chinuite. Nu pot să nu-mi imaginez: ce-or fi crezut, ce-or fi simțit atunci când apa le-a furat, dreptul de a merge mai departe?
Or fi fost albaștri ochii lor? Or fi întins mânuțele spre oameni-fiare care nu mai dau nici măcar doi bani pe cei de lângă ei?
Cadavrele a două minore de etnie romă stăteau întinse, pe o plajă din Torregaveta (Italia), în așteptarea autorităților. Și, lângă ele, urmașii nelegitimi ai civilizației, ai spiritualității, stăteau tolăniți pe nisip, băltind în imensele, scârboasele, impardonabilele lor nepăsări. Mă tot întreb, de când am citit despre acest eveniment, în care dintre diminețile lumii ne-am trezit despuiați de noi înșine? Când am uitat să plângem, când ne-am lepădat de regrete, de dileme, de frământări?
Ca marcă înregistrată, moarte vinde. Păcat! Autoritățile italiene ar putea să facă economie de tuș, să nu-i mai amprenteze pe romi. În ritmul în care ceilalți ascultă, fără încetare, la căștile din urechi "Life will go on", nu văd de ce omenirea s-ar opri din mers "doar" pentru că doi copii au murit înecați în apa mării. Sper însă ca moartea, ca marcă înregistrată, să dea faliment, iar noi, ceilalți, "jmecherii" zilei, să nu ne lovim prea tare atunci când ne vom dezgheța. Or fi fost albaștri ochii lor?