Omerta pentru bac

Sper din toată inima ca, în curând, cât de curând, sistemul supravegherii examenelor prin camere de filmat să fie implementat măcar la Constanța, unde a răsărit ideea. Nu am auzit ca cineva din minister să fi colportat propunerea inspectorului general constănțean, nici măcar în contextul dat, al lucrărilor identice la literatura română. Și am sentimentul că, în lipsa unor presiuni "de sus", dispozitivele spion care ar putea elimina frauda vor fi făcute uitate, căci mai marii învățământului românesc au arătat că nu le pasă decât de păstrarea aparențelor, nu de aflarea adevărului și de combaterea acestui cancer din sistem.
Responsabilii din minister au doar preocuparea de a înfățișa publicului motivele pentru care tezele la indigo nu pot fi considerate dovezi că s-a copiat, nicidecum pe aceea de a împiedica, descoperi sau pedepsi frauda.
Ba chiar, amuzant, au îndreptat săgeți către profesorii care pun elevii să învețe pe dinafară, de parcă ar putea să ne convingă de posibilitatea ca zeci de copii să fi reținut, cu punct și virgulă, același text critic, unul din sutele din programă. Îmi pare că profesorii implicați în acest mecanism bine uns al examenelor naționale sunt atât de concentrați să nu facă vreo greșeală care ar putea duce la demascarea și prăbușirea sistemului, încât nu mai sesizează derapajele de la minimul bun simț.
Știm că se copiază, toată lumea știe, deja este un truism pe care te jenezi să-l spui, căci este întâmpinat cu hohote ironice. Știu profesorii care participă la examene, știu elevii lor, știu rudele lor, știe părintele de loază, care se pregătește din timp să cotizeze, sau părintele de premiant, terorizat de ideea că un prost ar putea lua locul cuvenit copilului său în facultate, știu foștii elevi, care au copiat sau nu, dar cărora li s-a înlesnit copierea.
Iată că un profesor vorbește, spune lucruri de bun simț care, este adevărat, nu ar putea fi considerate dovezi incriminatoare solide pentru cei care au copiat sau pentru cei care i-au lăsat să copieze, dar sunt realități de necontestat. Și cum acționează ministerul? Celor care au încălcat legea tăcerii, celor care își fac scrupule le spune că pot să se retragă din comisiile de corectare. Adică să renunțe la remunerația suplimentară și, evident, la convocările din anii ce vor veni. Cei mai puțin scrupuloși le vor lua locul, iar la anul, când vor da de lucrări la indigo, își vor spune că nu e treaba lor și le vor corecta de parcă nu ar fi sesizat coincidența. De ce să se lege la cap, când bunul simț nu interesează pe nimeni?
Revin la posibilitatea de a amplasa camere de filmat în clase. Firește, ele nu pot împiedica apariția listelor cu cele 50 de nume ale copiilor de șmecheri care TREBUIE să fie notați cu 10, indiferent ce scriu pe foi - un alt zvon care circulă prin Constanța -, dar pot elimina frauda comună bazată pe înțelegerea între elevi și supraveghetori. Măcar s-ar pleca de la o măsură concretă, urmând să fie puse la punct metode de supracontrol care să reducă la minimum corupția din sistem. Domnule prefect, v-ați arătat încântat de ideea montării camerelor de filmat, ce ziceți de un lobby pe lângă fostul coleg de partid, Adomniței, ce ziceți de un proiect, poate pe fonduri europene, pentru eliminarea corupției?...
Să se facă ceva, înainte ca și copilul meu să ajungă în situația de a afla că, în România, nu contează știința de carte, ci banul și "orientarea"! Poate sună îngrozitor de subiectiv, dar toți avem motive personale pentru care ne preocupă un subiect sau altul. Pe unii îi interesează mai mult foloasele materiale pe care le pot scoate din sistemul examenelor naționale, dar și ei au copii sau nepoți și vor resimți mai târziu din plin efectul de bumerang. Chiar dacă se vor bucura de bani și de traseul netezit prin școală, la un moment dat în viață, copiii sau nepoții lor vor avea de dovedit că pot și știu, că valorează ceva prin ei înșiși. Fiasco, așadar…