Orașul din amintiri

Ce-a mai rămas din Constanța de acum 10 ani? Dar cea de acum 20 de ani? Mai are Constanța lui 2009 același parfum? Mai are lumini sau doar umbre?
Plaja copilăriei, plină cu bulgăroaice și poloneze, care veneau mai degrabă să-și vândă curelele aurii, luciurile de buze și baticurile înflorate decât să se bucure de soare… Plaja fără beach-baruri, nisipul mult mai întins… Banda de verdeață din mijlocul stațiunii Mamaia, care la câțiva ani după revoluție a fost înlocuită cu încă o bandă de circulație…
Nu era Mamaia constănțenilor, ci a tuturor turiștilor. Azi, e stațiunea lui Mazăre. Numele lui a rămas lipit de Mamaia ca o marcă de scrisoare.
Bariera lui Mazăre, turiștii lui Mazăre, proiectele lui Mazăre…
Mărirea are și o parte întunecată: când toți turiștii care sunt opriți vara, la bariere, pentru a plăti obolul, înjură de mama focului "leguma"!
Toți spun că lacul Siutghiol "pute", dar și-au ridicat căsoaie chiar pe mal.
Toți spun că falezele se prăbușesc, dar asta nu îi împiedică să-și ridice viloaie chiar pe creste. Faleza a fost lotizată și împărțită mahărilor.
În tot acest timp, Peninsula se zbârcește la față pe zi ce trece. E o imagine care nu vrei să ți se întipărească pe retină, pe care n-ai vrea s-o iei ca amintire în anii care vor veni.
Iubesc Constanța din amintiri… pizza de la Cin-Cin care, recunosc, nu mi-a plăcut, cumpărată de tatăl meu, cafenelele turcești, magazinul din colț cu obiecte de anticariat, moscheea...
Orele de lectură la biblioteca județeană care avea sediul la Arhiepiscopie… cu tăcerea din sala de lectură, cu Mary la pupitru care nu ne lăsa să vorbim între noi…
Magazinul Tomis, Romarta, ciocolata albă cu migdale pe care o luai pe sub mână, penarul chinezesc pe care nu-l aveai în ghiozdan fără "relația" de la depozit! Pasta de dinți Super Cristal, adidașii chinezești, caietul cu amintiri, fundița din piept pe care o purtai la absolvire, pe care se semnau toți colegii…, tresa, cravata de pionier, pantofii Guban - sunt amintiri pe care le-am ascuns în acei ani, alături de "Declarație de dragoste" și "Liceenii" pe care merita să le vezi, chiar dacă te alegeai cu ceva absențe. Nu mai sunt cinematografele… Nici declarațiile de dragoste! Acum, iubirea este cântată mult mai pragmatic.
Doar Muzeul de Istorie îl mai regăsesc printre amintirile mele. Muzeul rămâne neschimbat, ca o mărturie a faptului că zona a mustit cândva de istorie. În rest, toate clădirile au primit spoiala capitalistă.
Iubesc din acest oraș fiecare stradă pe care-o găsesc în amintiri. Drumul spre liceu, cu teii înfloriți, parcul Tăbăcărie întreg, strada Ștefan cel Mare…
Mă doare când cineva încearcă să compare Constanța cu alt oraș. Constanța nu poate fi comparată. E unică. Cu toate amintirile ei.