Concurs Țara de poveste

384

Articole de la același autor

Trăim într-o țară de poveste. Prea puțin ne interesează efectul de seră, dispariția pădurilor ecuatoriale sau globalizarea agresivă. Toate astea sunt din alt basm, cu mult peste preocupările noastre cotidiene. Românii trăiesc o poveste despre supraviețuire, despre sărăcie. Nu au nici măcar statut de personaj. Românii sunt simpli animatori în jocul de-a puterea și îmbogățirea a câtorva care se cred mari pokemoni.
Îl auzeam zilele trecute pe Orban vorbind despre Băsescu, pe care îl compara cu Sauron, personajul malefic din Stăpânul inelelor. Sauron acesta domnește peste ținutul întunericului, o lume de poveste care se aseamănă tot mai mult cu realitățile României de astăzi.
În povestea asta, numită România secolului 21, douăzeci de milioane de oameni trăiesc în sărăcie, fără dreptul la o justiție corectă și la un sistem sanitar decent, fără prea mari șanse de a evada din condiția de român de rând.
Mai sunt câteva sute de așa-ziși prinți și cavaleri, care se afișează din patru în patru ani pe murgi albi, în zale strălucitoare, cu zale de aur și mari meșteri la vorbe și promisiuni. Își dau apoi arama pe față și, așa cum ne-am obișnuit în povestea asta, vedem niște zmei hulpavi, însetați de bani și preamăriri, pentru care nu există lege. Ne uităm ca proștii la ei cum ne râd în față și își bat joc de noi.
În povestea vieții românilor năvălesc cu picioarele murdare și alte personaje, care fac tot ce le stă în putere să le facă viața tot mai grea.
Ați auzit de Ali Baba și cei 40 de miniștri suspendați (nu or fi ei chiar 40, dar dacă o ține în ritmul acesta cabinetul Tăriceanu, se va ajunge și acolo)? Dar de Fomilă - Remeș, care ar vinde țara pe caltaboși și cârnați? Dar de motanul Felix? De ursulețul Adrian-Zambaccian ce mai știți? Bunicuța o fi bine? Muc cel mic și bâlbâit, mai ascultă el orbește de Popey sau Sauron?
Și ca în orice poveste, personajele noastre sunt înzestrate, nici nu se putea altfel, cu puteri extraordinare, magice. Doar ele pot face să dispară conturi, bănci, obiective strategice naționale, rafinării, pot face să apară din senin dosare penale.
În tot acest timp, românii plătesc taxe peste taxe, scumpirile la alimente și utilități se țin lanț, bătrânilor nu le ajung banii nici măcar pentru întreținere sau medicamente, copiii noștri sunt otrăviți cu E-uri în grădinițe (dacă au noroc să prindă un loc), în spitale mori cu zile, justiția își înclină balanța în funcție de bani și interese, teroriștii fug din țară cu sprijinul celor care îi anchetează, plătim cea mai scumpă benzină din Europa. Asta da poveste!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4447 secunde