Viață de câine

Pascale Ionel este numele lui și are o viață de câine. La 50 de ani, sparge piatră cu barosul la cariera din Dumbrăveni, trăiește într-o baracă de metal alături de concubina de 30 de ani, și ea o amărâtă, crescută la orfelinat.
Noaptea trecută i-a murit copilul, în vârstă de trei săptămâni. Are privirea goală, fixă și își înghite lacrimile când îmi povestește cum îi mângâia piciorușele, gândindu-se că o să-i ducă și lui cineva numele mai departe, apoi, peste câteva ore…
Copilul s-a simțit rău, mama a sunat la 112 și o voce a sfătuit-o să-i pună o compresă, că probabil are colici. Mai târziu, bebelușul s-a învinețit la ochi, femeia a sunat din nou la 112, i-a răspuns o altă voce, dar i-a închis telefonul. Apoi copilul a murit.
A venit șeful de post și l-a trimis pe om la morga Cimitirului din Constanța. Pentru necropsie, i-au cerut zece milioane. Salariul lui pe o lună. Și încă șase sute de mii pentru "cazarea" cadavrului. Preț redus, pentru adulți e un milion și două sute. Sicriul mititel e peste un milion, mai trebuie și crucea, o grămadă de bani și acolo, bani pe care nu-i are. Nimeni nu vrea să facă reducere. "Dacă n-ai bani, nimeni nu se uită la tine!"
L-au năpădit necazurile, i-au ajuns până în gât și se vor spuse cuiva. Altul, în fața atâtor probleme, poate că ar izbucni, dar el e un om blând, vorbește frumos și calm: "Vrei să trăiești demn în țara asta, să muncești corect și nu ai nicio șansă… Eu sunt un om terminat… Nu știu ce să mai fac. Dacă nu ai bani, mulți, nu poți să rezolvi nimic. Am vrut să-mi iau casă, să fac un împrumut, banca îmi cere 20 la sută avans. A născut soția prin cezariană, au cusut-o ca pe un sac, pentru că n-am avut bani să dăm la doctori, s-a desfăcut operația de trei ori, au pus-o apoi cu încă două femei în pat. Îți moare copilul, comercianții ăștia de pompe funebre te văd amărât și tot încearcă să-ți ia și ce nu ai."
A venit la ziar ca să spună că e minciună tot ce se vede pe la televizor, că oamenii de rând, oamenii muncii (sintagmă de lemn a comunismului, dar exactă, de ce nu?) nu au nicio șansă, că nimeni nu-i mai reprezintă. Sunt 100.000 de bogați care au pus mâna pe putere și nu-i interesează că cei care muncesc cinstit nu au cum să trăiască decent în țara asta.
Este trist, are o privire de om disperat, dar are puterea să se gândească la cei asemenea lui, care trebuie să știe, el depune mărturie că așa este, nu mai au nicio șansă!
Am vrut să-i dau niște bani, "nu vreau să vă jignesc, i-am spus, dar aș vrea să vă ajut". A refuzat: "ce aș fi eu dacă aș lua bani de pomană, nu pot, o să mă descurc, am o soră, mă împrumut de la ea…"
Nu pentru asta venise, ci ca să depună mărturie pentru o viață de câine. Am consemnat, cu lacrimi în ochi…