1 Decembrie - cea mai importantă zi din istoria românilor

Ziua de 1 Decembrie a devenit, începând cu anul 1990, Ziua Națională a României. Această zi este cea mai importantă din istoria românilor deoarece, la 1 Decembrie 1918, a luat sfârșit procesul de unire a românilor. Așadar, în urmă cu 101 ani, în ziua de 1 Decembrie, românii au reușit să desăvârșească statul național. Mai exact, toate provinciile locuite de români s-au unit cu patria mamă, România. Desăvârșirea unității naționale s-a realizat, însă, în mai multe etape, după cum urmează: la 24 ianuarie 1859 Muntenia s-a unit cu Moldova, luând naștere Principatele Unite, numite, începând cu anul 1866, România, iar la 14 noiembrie 1878, în urma războiului ruso-turc (Războiul de Independență al României), Dobrogea s-a unit cu România. 

În sfârșit, a treia și ultima etapă este cea din anul 1918, când toate provinciile istorice românești s-au unit cu România: Basarabia la 27 martie, Bucovina de Nord la 28 noiembrie, Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul la 1 Decembrie. În cele ce urmează voi prezenta, pe scurt, cea de-a treia etapă a unirii românilor.

Primul război mondial

În anul 1914 a izbucnit Primul Război Mondial. Situația era destul de complicată pentru România, astfel că ea a încercat să-și păstreze neutralitatea, însă, în vara anului 1916, a intrat în război de partea Antantei. Decizia a fost luată cu dificultate, întrucât Rusia încorporase, încă din anul 1812, Basarabia, iar Austro - Ungaria stăpânea Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul și Bucovina. În august 1916, România a semnat două convenții cu Antanta, una politică și una militară, prin care intra în război de partea Antantei, aceasta din urmă obligându-se să apere integritatea teritorială a României și să recunoască dorința românilor de unire a Transilvaniei, Banatului, Crișanei, Maramureșului și Bucovinei cu România.

Peste 800.000 de militari români au fost mobilizați pe linia Munților Carpați și, o mică parte, pe frontul din Dobrogea. În decembrie 1916, armata română a fost învinsă de superioritatea tehnică și numerică a inamicului, după care trupele Puterilor Centrale au intrat în București. Două treimi din teritoriul României a fost ocupat, iar Casa Regală, guvernul, administrația centrală și o parte a populației s-au retras în Moldova. În perioada care a urmat, Puterile Centrale au jefuit România ocupată de importante cantități de bunuri ale solului și subsolului. 

În iulie-august 1917, armata română, formată din peste 460.000 de ostași, a obținut importante victorii în luptele de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Rusia a încheiat armistițiu cu Puterile Centrale, iar România a fost nevoită și ea să încheie pace cu Germania și Austro-Ungaria. Spre sfârșitul Primului Război Mondial, popoarele Europei s-au eliberat de sub dominația Imperiilor Austro-Ungar, Țarist și Otoman, constituidu-se sau reconstituindu-se noi state naționale. 

Unirea Basarabiei cu România

În toamna anului 1917, la Chișinău s-a format Sfatul Țării, cu atribuții legislative, alcătuit din 150 deputați. Președinte a fost ales Ion Inculeț. Sfatul Țării a decis autonomia Basarabiei, după care, în decembrie 1917, a proclamat Republica Moldovenească, iar în ziua de 24 ianuarie 1918 a declarat independența țării. Două luni mai târziu, la 27 martie, Sfatul Țării a declarat unirea Basarabiei cu Regatul României. Declarația de unire începea cu următoarele cuvinte: "În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de Neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna se unește cu Mama sa România".

Unirea Bucovinei cu România 

În octombrie 1918, reprezentanții românilor din Bucovina au hotărât să facă toate demersurile pentru a uni această provincie românească cu Regatul României. În acest sens, au format un Consiliu Național Român, în fruntea căruia se afla Iancu Flondor. În ziua de 28 noiembrie, Consiliul Național Român a organizat, la Cernăuți, Congresul General al Bucovinei. Din Congres mai făceau parte, alături de români, reprezentanți ai: polonezilor, germanilor și rutenilor. În cadrul Congresului s-a dat citire Moțiunii de unire a Bucovinei cu România, care se încheie cu următoarele cuvinte: "...Congresul General al Bucovinei, întrupând suprema putere a țării și fiind singuri cu puterea legiuitoare, în numele suveranității naționale hotărâm: Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru cu Regatul României". Așadar, cu o mare majoritate de voturi, cei prezenți au hotărât unirea cu România. Ulterior, și celelalte minorități din Bucovina au recunoscut unirea cu Regatul României.

Unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România 

În octombrie 1918, Vaida-Voevod, deputat în parlamentul maghiar, a prezentat o declarație de independență atunci când împăratul Austro-Ungariei a propus federalizarea țării. În zilele care au urmat, puterea locală a fost preluată de consiliile naționale române. Organul suprem de conducere era Consiliul Național Român, alcătuit din șase membri ai Partidului Național Român și șase ai Partidului Social Democrat. Consiliul Național Român a convocat o Mare Adunare Națională la Alba Iulia, pentru ziua de 1 Decembrie 1918. Din Marea Adunare Națională făceau parte 1.228 de delegați, care reprezentau comunitățile urbane și rurale, bisericile, organizațiile și asociațiile din Ardeal. Alături de aceștia au fost convocați peste 100.000 de români din întreaga Transilvanie. Vasile Goldiș a prezentat Rezoluția de unire a Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. Ulterior, minoritățile din Ardeal: sașii, șvabii, evreii și unele grupuri de maghiari au recunoscut și ele unirea cu România. 

La punctul I din textul Rezoluției se menționează următoarele: "Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba iulia, în ziua de 1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România". 

Pentru integrarea deplină la Regatul României, a fost format Marele Sfat Național, care avea rol legislativ, și Consiliul Dirigent, cu rol executiv. Dar, în aprilie 1919, comuniștii conduși de Bela Kun, care au preluat puterea în Ungaria, au declanșat un atac armat contra României. Armata română a ripostat și în august 1919 a cucerit Budapesta. Bela Kun a demisionat și regimul comunist a fost înlăturat. Armata română a părăsit Budapesta în noiembrie 1919.

În concluzie, România Mare s-a realizat pe cale democratică, prin adunări cu caracter reprezentativ. Hotărârile și documentele adoptate la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia au exprimat poziția națiunii române la acea vreme. Hotărârile de unire a provinciilor românești cu România au fost recunoscute de marile puteri la Conferința de Pace de la Paris, din 1919 - 1920. Puterile Aliate au încheiat tratate de pace cu: Germania (la Versailles), Austria (la Saint Germain en Laye), Bulgaria (Neuilly-sur-Seine), Turcia (la Sevres, apoi la Lausanne) și Ungaria (la Trianon). Rusia, care nu a fost prezentă la Conferință, nu a recunoscut unirea Basarabiei cu România. În schimb, marile puteri occidentale au recunoscut această unire. În ziua de 15 octombrie 1922, Regele Ferdinand și Regina Maria s-au încoronat, oficial, la Alba Iulia, devenind regii României Mari. 

Noi, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Consiliul Județean Constanța, în colaborare cu: Serviciul Județean Constanța al Arhivelor Naționale, Filiala Constanța a Societății de Științe Istorice din România, școli și licee din municipiul Constanța și din județul Constanța, am sărbătorit Ziua Națională a României și, totodată, împlinirea a 101 ani de la Marea Unire a românilor, în data de 29 noiembrie 2019, la sediul muzeului.

Cercetător științific dr. Sorin Marcel COLESNIUC, director general al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța