12 ateliere într-o singură cafenea de psihologie

1211
12 ateliere într-o singură cafenea de psihologie - 7f2fe501bbcf3c5667ae4ab3ba069492.jpg
Atenția de care s-a bucurat evenimentul petrecut sâmbătă, 9 octombrie, la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", purtând titlul generic de "Cafeneaua de psihologie", demonstrează nevoia părinților, dar și a copiilor de a descoperi soluții la problemele cu care se confruntă societatea civilă actuală.
Pe fondul escaladării conflictelor din familie, al surpării relațiilor profesor-elev, dar și al înmulțirii violențelor în școli, Adrian Topor, președintele Fundației Clubului Părinților Plus D și vicepreședinte al Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, în colaborare cu partenerii săi în proiect, au decis că e momentul să promoveze dialogul deschis între psiholog și familie.
Cele 12 ateliere au avut ca teme: "Adolescența - Cum îi ajutăm pe copiii noștri să depășească această perioadă? Cum să depășim noi această perioadă?" (psiholog Daniela Costin) l "Erorile percepției în relațiile interpersonale" (psiholog Cristi Bălan) l "Comportamente de risc în adolescență" (psiholog Tatiana Barbaroș / psiholog Mihaela Cișmilianu) l "Boala într-o familie" (psiholog, psihiatru Cecilia Mircică) l "Inteligența emoțională, promotor al echilibrului uman" (psiholog Gina Apostu) l "Părinți prin telefon" (psiholog Doinița Bentu) l "Beneficii psihosociale ale artelor marțiale: mit sau realitate?" (Dan Artîc, Gheorghe Anton, Costea Fanel - antrenori Club Sportiv Pontica Constanța) l "Tulburările de anxietate și terapia de familie și cuplu" (psiholog Adrian Trică) l "Stima de sine la copii" (psiholog Alexandra Gorea) l "Conflictul - o problemă cu mai multe soluții" (psiholog Florina Bălan / psiholog Anca Gherase) l "Pregătirea tinerilor pentru viață" (psiholog Iulia Buzan) l "Psihodrama: Întâlnire cu celălalt și întâlnire cu Sine" (psiholog Ștefania Niță).
Nu întâmplător am recurs la această enumerare, Adrian Topor mărturisindu-ne că prima ediție a acestei cafenele a avut și un inconvenient reclamat de participanți: "Din dorința de a supune atenției cât mai multe subiecte de actualitate, într-un timp prea scurt, însă, participanții ne-au declarat că și-ar fi dorit să asiste la mai multe ateliere, dar le-a fost imposibil, datorită programării lor succesive".
De aceea, cel mai probabil la ediția din luna noiembrie a Cafenelei de psihologie, organizatorii vor regândi desfășurătorul, pen-
tru a răspunde și solicitărilor participanților de la prima ediție. Astfel de evenimente se cer a fi reluate, întrucât comunitatea resimte necesitatea unui dialog cu specialiști în probleme de psihologie. "Nu trebuie să ai un diagnostic pentru a sta de vorbă cu acești specialiști în gestionarea conflictelor de orice natură", a mai declarat organizatorul la finalul manifestării.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Joi, 07 Octombrie 2010
Stire din Cultură-Educație : Spectacolele zilei de azi
Pagina a fost generata in 1.5867 secunde