34 de elevi au susținut examenul de limbă spaniolă

274
Liceul Teoretic "George Călinescu" din Constanța a găzduit examenul DELE, pentru obținerea diplomei ce atestă cunoștințele de limba spaniolă ca limbă străină, la care au participat 34 de elevi din județ. Ineditul acestui examen este faptul că în țară sunt foarte puține instituții în care se desfășoară un astfel de examen.

Începând din anul 2010, Liceul Teoretic "G. Călinescu" este centru de evaluare DELE, fiind abilitat ca, sub egida Ambasadei Spaniei la București și în parteneriat cu Institutul Cervantes din București, să organizeze examenul de atestare internațională a cunoașterii limbii spaniole. DELE este o diplomă de limbă spaniolă creată și eliberată de statul spaniol, pentru elevii care, pe parcursul studiilor, doresc să obțină atestarea cunoștințelor dobândite la limba spaniolă. Examenul se organizează pe patru nivele: A1 - nivel de descoperire; A2 - nivel intermediar (A1 și A2 - specifice nivelului primar și  gimnaziului); B1 - nivel de trecere; B2 - nivel avansat (B1 și B2 - specifice nivelului liceal). Examenul DELE se materializează într-o diplomă care certifică nivelul de limbă evaluat, valabilă pe viață. Această diplomă este recunoscută de MECTS la ba-calaureat ca echivalent al probei de limbă străină, nivelurile B1, B2. De asemenea, este cerută și recunoscută în tot spațiul european, ea oferind oportunitatea continuării studiilor academice în Europa, precum și inserția mai ușoară pe piața muncii, atât în țară, cât și în străinătate. Liceul Teoretic "G. Călinescu" din Constanța este, de asemenea, centru de examinare acreditat pentru examenele Cambridge (limba engleza) și DELF (limba franceză). 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6041 secunde